Încercând o apropiere între lumi mai mult sau mai puțin diferite, primăria din Roma propune în bucătăriile școlilor din teritoriu, meniul etnic.
Adică servirea de către elevi, o dată pe lună, a unui prânz specific unei anumite comunități de emigranți în Italia.
Mie cel puțin, mi s-a părut o idee bună mai ales acum când Italia a devenit, mai de voie mai de nevoie o societate multinațională și multirasială și deci integrarea emigranților este mai mult ca niciodată o necesitate.
Așa cum se știe dragostea trece prin stomac și cred că atunci când începem să înțelegem bucătăria altui popor, începem să înțelegem cu adevărat acel popor.
Problema este că părinții italieni nu privesc cu ochi buni acest proiect. Ba chiar foarte mulți s-au gândit să-l boicoteze și în consecință s-au dat în spectacol în presă și pe forumurile italiene atunci când progeniturile au fost „obligate” odată cu primul prânz experiment, să guste bucate specifice Bangladeshului.
Formula de lamentare a fost în general: „Vai, copilul meu a rămas flămând pentru că nici nu s-a atins de ciudățeniile alea !”
După cum bănuiți, pe mesele copiilor nu au fost aduse maimuțe umplute, șerpi afumați sau mai știu eu ce delicatese bengaleze ci feluri de mâncare din Bangladesh cât mai apropiate ca gust, aspect și ingrediente cu feluri de mâncare din Italia.
Și totuși majoritatea copiilor italieni nu au mâncat.
Nu pentru că bucatele nu ar fi fost apetisante ci pentru că așa au fost învățați în familie, să fie circumspecți față de tot ce este străin.
Despre felul în care italienii reușesc, din răutate sau ignoranță, să se închidă culturilor străinilor vom mai vorbi.
Acum aștept cu nerăbdare să văd cum vor reacționa mamele italiene la următorul prânz etnic ce are în meniu feluri de mâncare românești.
N-aș fi surprins să aud comentarii de genul:
„Nu-mi las țațo copilul să mănânce saramelli de alea sau cum le-o mai fi zicând la rulourile alea din varză umplute cu carne și orez”.
Ce vrei Doamne feri să ajungă violator sau criminal?
Moșgavrilă, de 10 ani emigrant în Italia
