Afaceri fără timbru

Povestea unei rețele de contrabandă, cu un viceprimar, un samsar de mașini și polițiști de frontieră



Foto: Babalean, cel cu ochelari, și o parte dintre complicii săi, pe treptele Palatului de Justiție, escortați de polițiștii de la Arest
Foto: Babalean, cel cu ochelari, și o parte dintre complicii săi, pe treptele Palatului de Justiție, escortați de polițiștii de la Arest

Dosarul uneia dintre cele mai mari rețele de contrabandă cu țigări care a acționat pe raza județului Suceava, anihilată în decembrie 2006, condusă de viceprimarul, pe atunci, al comunei Frătăuții Noi, Ștefan Mihai Babalean (43 de ani), și cumătrul acestuia, Radu Gheorghe Pâslar (35 de ani), un samsar de mașini la mâna a doua, a ajuns zilele trecute pe rolul Tribunalului Suceava, cei doi fiind trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, pentru constituire de grup infracțional organizat și contrabandă.
În aceleași dosar a fost dată pe mâna judecătorilor și fosta soție a lui Pâslar, Domnica Nadia Galan (34 de ani), din Gălănești, pentru aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă.
Viceprimarul, în penitenciar la Botoșani, cumătrul, în închisoare în Germania
Acum cinci ani, cei trei, susțin oamenii legii, scoteau profituri frumoase de pe urma contrabandei cu țigări.
Acum însă, Babalean, fostul viceprimar, este închis din iarna anului trecut în Penitenciarul Botoșani, după ce a fost condamnat, într-un alt dosar, la patru ani de închisoare pentru dare de mită.
Judecătorii l-au găsit vinovat la acuzația că, alături de cumătrul său, Pâslar, zis „Buflea”, i-au oferit unui polițist de frontieră, în repetate rânduri, suma de 3.000 de dolari și 5.500 de lei, pentru a închide ochii și a le facilita introducerea țigărilor de contrabandă peste fâșia verde.
La aceeași pedeapsă, patru ani de închisoare, a fost condamnat și Radu Gheorghe Pâslar, însă când polițiștii s-au dus să-l ridice de la domiciliu, cumătrul fostului viceprimar dispăruse.
Au aflat după o lună și jumătate, de la Interpol, că Pâslar ajunsese într-o închisoare în Germania.
A fugit din România și s-a predat nemților, care îl căutau din martie 2009 și emiseseră pe numele lui un mandat european de arestare.
Procuratura Landau in der Pfalz anunța la vremea respectivă că Pâslar a furat, împreună cu alte persoane, în perioada 6-30 noiembrie 2000, bunuri de aproape 170.000 de mărci germane.
Grupul din care făcea parte Radu Gheorghe Pâslar a furat două autoturisme, în valoare de 13.000 de mărci germane, precum și trei camioane, de 75.000 de mărci germane, a spart patru mașini, din care s-au sustras radiouri și CD playere în valoare totală de 3.850 de mărci germane, și a intrat prin efracție în sediile unor firme de unde s-au sustras anvelope în valoare de 64.800 de mărci germane.
Fosta soție a lui Pâslar, se arată în rechizitoriu, este vânzătoare la o firmă din Rădăuți și are grijă de cei doi copii minori pe care îi are cu bărbatul încarcerat în prezent într-o închisoare din Germania.
„Covor” de pături, cartoane și saltele, pentru a nu lăsa urme pe fâșia verde
Rețeaua condusă de cei doi cumetri a fost anihilată în decembrie 2006.
Babalean și Pâslar au fost arestați preventiv la vremea respectivă, alături de alte persoane, fiind acuzați că aduceau ilegal țigări din Ucraina, pe care apoi le revindeau în România, aducând prejudicii statului român de peste 1,3 milioane de lei.
Afacerea celor doi a fost falimentată pe 13 decembrie 2006, atunci când o armată de polițiști de la Investigarea Fraudelor, ofițeri anticorupție și polițiști de frontieră, sub coordonarea unei echipe de procurori din cadrul DIICOT Suceava, au descins în localitatea Vuliva, acolo unde, în apropierea liniei de demarcație dintre România și Ucraina, au surprins mai mulți indivizi care descărcau dintr-un camion, aflat pe teritoriu ucrainean, sute de baxuri de țigări și le încărcau de zor într-un microbuz marca Mercedes Sprinter aflat la câteva zeci de metri distanță, pe teritoriu românesc.
Pentru a nu lăsa urme pe fâșia verde, contrabandiștii așezaseră un „covor” format din pături, cartoane și saltele, peste care transportau țigările de la camion la microbuz.
Explicația halucinantă a viceprimarului în fața anchetatorilor
Viceprimarul Ștefan Mihai Babalean asigura paza zonei în care se făcea trecerea țigărilor de pe o parte pe alta a graniței și nu a fost prins în urma flagrantului. A fost găsit câteva ore mai târziu și reținut.
Deși anchetatorii aveau probe certe, printre care și interceptări telefonice chiar din noaptea flagrantului (12/13 decembrie 2006), Babalean a venit cu o explicație uluitoare: a plecat de acasă în acea dimineață la ora 5:00 și s-a dus la Primăria Frătăuții Noi, unde avea de încheiat o situație pe care trebuia să o predea chiar în acea zi la Prefectură.
Nici cinci ani mai târziu, când i s-a prezentat materialul de urmărire penală, Babalean nu a recunoscut implicarea sa în rețeaua de contrabandă.
Și-au lăsat telefoanele acasă și au plecat într-un sejur la Poiana Brașov
Foștii soți Radu Gheorghe Pâslar și Domnica Nadia Galan au reușit să scape inițial de flagrantul procurorilor DIICOT.
Judecătorii au emis mandate de arestare în lipsă, iar după aproximativ o săptămână cei doi s-au predat.
Mirați, cei doi foști soți au declarat că au plecat încă din seara de 12 decembrie 2006, cu câteva ore înaintea flagrantului, într-un sejur la Poiana Brașov, pentru a-și reface relația și a se relaxa.
De acuzațiile anchetatorilor, au mai spus cei doi, nu au știut nici o clipă, pentru că, au mai spus aceștia, nu și-au luat telefoanele cu ei, pentru a nu fi deranjați.
Nici cei doi foști soți, nici viceprimarul nu au recunoscut acuzațiile ce le sunt aduse de procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate.
În timp ce se relaxau la munte, respectiv completau acte pentru Prefectură, cei trei, reiese din interceptările telefonice, vorbeau între ei cum să fugă și să scape de oamenii legii care le-au demascat afacerile ilicite.
Babalean, Pâslar și Galan nu au stat după gratii mai mult de trei luni, fiind lăsați în libertate de judecători și cercetați în stare de libertate.
Grăniceri ucraineni și ofițeri ai Poliției de Frontieră, complici ai contrabandiștilor
Rechizitoriul procurorilor DIICOT are nu mai puțin de 121 de pagini și cuprinde multe informații interesante.
De exemplu, una dintre măsurile viceprimarului Babalean în perioada mandatului său, întrerupt de oamenii legii pe 13 decembrie 2006, a fost aceea de a pietrui de urgență drumul care făcea legătura din șoseaua principala și zona de frontieră din apropierea stâlpului de frontieră 803. Anchetatorii explică și de s-a implicat viceprimarul în pietruirea într-un timp foarte scurt a acelui drum: era zona găsită de membrii grupării ca fiind cea mai propice trecerii țigărilor.
Procurorii DIICOT susțin de asemenea că în afacerile cu țigări de contrabandă erau implicați și polițiști de frontieră români, dar și ucraineni.
De exemplu, la unul dintre transporturi, țigările au fost livrate în zona de frontieră, explică anchetatorii, cu un camion rusesc, de câțiva militari și un comandant din structurile de grăniceri ucraineni.
„S-a stabilit că unii ofițeri din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava se deplasau în mod frecvent în zona localității Vuliva, unde impuneau agenților de serviciu să se deplaseze în alte zone decât cele vizate pentru trecerea țigărilor, li se prelua aparatura de supraveghere pe timp de noapte, astfel încât gruparea organizată care se ocupa de contrabanda cu țigări să poată acționa”, scrie negru pe alb în actul de sesizare a instanței, fără a se preciza însă cine sunt acei ofițeri.
Încă șase persoane anchetate în rețeaua fostului viceprimar
Procurorii DIICOT Suceava au decis disjungerea cercetărilor față de ceilalți suspecți în rețeaua de contrabandiști a fostului viceprimar Babalean și a cumătrului acestuia, Pâslar.
Nicolae Șitca (44 de ani), zis „Colea”, din Iaslovăț, Dănuț Ursachi (43 de an) și Luminița Ursachi (42 de ani), ambii din municipiul Suceava, Doru Cornel Pâslar (26 de ani), din Frătăuții Noi, și cetățenii ucraineni Ilie Cernovaliuc (36 de ani) și Vasilii Opaeț (42 de ani), vor fi cercetați într-un alt dosar, pentru contrabandă, trecerea ilegală a frontierei de stat a României, constituire, respectiv sprijinire a unui grup infracțional organizat, tăinuire.