De ce oare înghețata este atât de iubită și de populară? Să fie oare gustul dulce și răcoritor, sau amestecul de gheață și materie dulce? Documente din trecut dovedesc că popularitatea și răspândirea chiar și casnică a înghețatei și a băuturilor reci datează din timpuri preistorice.
Încă din antichitate, ori de câte ori cultura gastronomică și condițiile climaterice o permiteau, conservarea zăpezii pentru vară a fost una dintre activitățile principale ale oamenilor, împinși mai ales de necesitatea de a conserva alimentele cât mai mult timp posibil. „Ghețăriile” au fost pentru multe secole soluția pentru o problemă care era mai ales de natură merceologică și tehnologică, fiind vorba de păstrarea temperaturilor scăzute, și, în consecință, a alimentelor perisabile. În același timp, era vorba și de o problemă de natură fiziologică și de gust, având în vedere că, după cum se știe, consumul de alimente congelate sau de-a dreptul înghețate este o constantă în alimentație. Conservarea zăpezii, care deseori era presată și transportată în sacii pentru zeci sau chiar sute de kilometrii, avea loc de cele mai multe ori în grote sau peșteri, unde zăpada era depozitată și presată, pentru a fi transformată în gheață și pentru a fi utilizată și după câțiva ani. Abia în secolul XVI, în Italia a fost descoperită o metodă științifică pentru conservarea gheței, prin adăugarea la zăpadă a unei cantități de sare marină sau de nitrat de potasiu. Amestecul permitea trecea la o temperatură negativă, sub zero, și, astfel, la starea de congelare.
Secolul XV – epoca de „aur” a înghețatei
Deși băuturile reci sau șerbeturile rudimentare, obținute amestecând sucul de fructe sau siropuri cu gheață sau zăpadă erau cunoscute încât dinainte, secolul XV rămâne în istorie drept perioada în care prepararea și consumul de șerbeturi și înghețată în adevăratul sens al cuvântului devine o constantă, chiar dacă este vorba de prânzuri, banchete sau petreceri. Metoda din secolul XV a rămas singura metodă de a obține gheață „artificială”, până la brevetarea de către americanul Perkins, în jurul anului 1860, a primei mașini de produs gheață, bazată pe teoria lui Faraday cu privirea la schimbarea stării fluidelor gazoase. De atunci, progresul în producerea gheții, și în consecință în producția de înghețată, nu a mai avut parte de obstacole. De la fabricile de gheață, la producția în masă a frigoriferelor industriale și casnice și până la apariția mașinilor de înghețată, atât pentru uz industrial cât și casnic, producerea și consumul deliciosului aliment au cunoscut o creștere constantă. Cu timpul, de la o delicatesă un pic exclusivistă, înghețata s-a transformat într-o plăcere populară extrem de răspândită. După cum se știe, metoda modernă de preparare a înghețatei este atribuită bucătarului italian Procopio dei Coltelli, care la începutul secolului XVI a inaugurat la Paris prima cafenea. De atunci, prepararea înghețatei artizanale nu a suportat schimbări substanțiale. În continuare, crema bază este amestecată într-un vas cu pereți refrigeranți. Partea îngheață, care se lipește de pereții vasului, este îndepărtată cu o spatulă, și amestecată cu restul, care la rândul său îngheață și absoarbe aer. În acest fel, ia naștere înghețata, prin intermediul unui proces continuu de răcire și de „creștere” a compoziției, până în momentul obținerii amestecului moale și cremos, pe care îl cunoaștem cu toții.
Înghețata – aliment delicios și nutritiv
Înghețata și-a câștigat pe drept cuvânt „statutul” de aliment, grație caracteristicilor sale nutritive. În funcție de categoria din care face parte, înghețata conține lapte, ouă, zahăr, fructe și aer și poate fi combinată cu alte componente alimentare, ținând cont de caracteristicile sale dietetice și organoleptice. La fel ca toate alimentele, poate îngrășa dacă este consumată în cantități excesive, în timp ce un consum moderat și inteligent contribuie la o dietă sănătoasă, echilibrată și, de ce nu, plăcută. Sortimentele de înghețată pe bază de apă și șerbeturile alcoolice nu conțin grăsimi, și ca atare prezintă de la 80 la 120 de Kilocalorii la 100 de grame, în timp ce sortimentele pe bază de cremă de ou și lapte conțin proteine, și de la 160 la 220 kilocalorii pe suta de grame. În plus, sunt deja cunoscute proprietățile „digestive” ale înghețatei și, mai ales a șerbeturilor: consumate la sfârșitul mesei, alimentele reci favorizează circulația sângelui spre stomac, ajutând în acest fel procesele digestive.
(Click News)
