Compania Națională Poșta Română (CNPR) a majorat, joi, cu peste 4%, tarifele serviciilor interne și internaționale din sfera serviciului poștal neuniversal, după ce taxa pe valoarea adaugată a crescut de la 19% la 24%.
„Clienții care doresc să expedieze o trimitere de corespondență cu confirmare de primire având greutatea de până la 20 de grame plătesc 4,90 lei, în loc de 4,70 lei, cât era tariful înainte de intrarea în vigoare a noii cote TVA. Tariful pentru o trimitere de curierat rapid Prioripost cu greutatea de până la 100 de grame este, de la 1 iulie, de 7,75 lei, în loc de 7,45 lei”, se precizează într-un comunicat al CNPR remis MEDIAFAX.
Tarifele pentru serviciile de transfer de bani e-mandat, mandate online și mandate poștale, dar și pentru serviciile poștale incluse în sfera serviciului poștal universal rămân neschimbate. „Poșta Română nu percepe taxa pe valoarea adaugată pentru aceste servicii, conform prevederilor legale”, se spune în comunicat.
Printre acestea se numără trimiterile de corespondență, imprimatele și trimiterile de publicitate prin poșta, interne și internationale, în greutate de până la 2 kg, coletele poștale, interne și internationale, în greutate de până la 10 kg, colete poștale cu limite de greutate între 10 kg și 20 kg (inclusiv 20 kg) expediate din afara teritoriului României către o adresa aflată pe teritoriul acesteia.