Președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Georgian Pop, a declarat, marți, după audierea directorului Serviciului, George Maior, că evaziunea fiscală este un fenomen îngrijorător pentru România, în condițiile în care nivelul evaziunii este mult peste cel mediu din UE.
„Evaziunea fiscală este un fenomen îngrijorător pentru România, iar dacă ne uităm, comparativ, evaziunea fiscală din România este mult peste nivelul mediu din UE. Adăugând și criza economică, cu siguranță combaterea evaziunii și creșterea încasărior bugetare reprezintă o prioritate”, a spus Georgian Pop, după audierea lui Maior, arătând că acest punct de vedere este unul personal, care nu implică Comisia.
El a arătat că, din punctul său de vedere, la nivelul anului 2013 este necesară găsirea unor formule care să facă în așa fel încât cooperarea inter-instituțională în acest domeniu să fie mult mai eficientă.
„Informații sunt multe. Dacă o să reușim ca aceste informații să le transformăm în decizie politică și în acțiune instituțională, eu cred că într-un timp reltiv scurt creșterea încasărilor bugetare din combaterea acestui fenomen va fi una semnificativă”, a spus Georgian Pop, arătând că i se pare nefiresc ca o informație pertinentă furnizată de Serviciu să nu fie valorificată.
El a precizat că Maior a prezentat evoluțiile din zona securității naționale și a posibilelor tendințe pentru anul 2013, abordând chestiuni chestiuni legate inclusiv de evaziunea fiscală.
La rândul său, directorul SRI, George Maior, a spus că a menționat în cadrul audierilor și aspecte fundamentale legate de securitatea economică, securitatea energetică, corupția la nivel strategic, care sunt avute în vedere de misiunile Serviciului și activitatea sa curentă.