Ponta: Vom avea și mici și bere când va avea toată lumea să mănânce în țară



Președintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, duminică, tinerilor care au primit cardurile de simpatizanți, că social-democrații vor reveni la tradiția sărbătoririi zilei de 1 Mai cu mici și bere „când toată lumea va avea să mănâce în țară”.
Ponta a înmânat celor câteva sute de tineri care au venit la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff cardurile care atestă calitatea acestora de simpatizanți, ca urmare a înscrierii prin procedura on-line.
Întrucât Statutul PSD nu prevede această procedură de înscriere în partid, cei care s-au înscris on-line nu sunt propriu-zis membri până când nu vor primi și carnetele de membru.
La sediul central din Șoseaua Kiseleff s-au adunat, duminică dimineață, câteva sute de tineri, care purtau tricouri roșii cu inscripția „Bătălia abia începe”.
Pe scena din curtea imobilului a cântat formația Hi-Q.
Ponta le-a spus tinerilor că cei care s-au înscris în ultimele luni în PSD nu au făcut-o pentru funcții sau interese.
„Cine dorea un loc de muncă în Paraguay sau în Paris se ducea la Videanu și rezolva. Cine voia să nu facă armata, dar să ajungă general, mergea la Oprea. Cine dorea poșete și cizme Christian Dior cred că știți unde trebuia să meargă. Cine vrea să fie bătut de părinți cu ouă în cap știți la fel de bine unde să mergeți”, a afirmat Ponta, de pe scenă.
El a spus că PSD a înlocuit, de 1 Mai, manifestările cu mici și bere gratuite cu marșuri de protest întrucât situația economico-socială este îngrijorătoare.
„O să facem și mici și bere când va avea toată lumea să mănânce în această țară”, a adăugat el.
La sediul din Șoseaua Kiseleff au fost prezenți și alți lideri ai PSD, printre care Adrian Năstase, Rodica Nassar, Ecaterina Andronescu, Daciana Sârbu, Titus Corlățean, Constantin Niță, Adrian Severin, Rovana Plumb, Eugen Bejinariu.
După ce Ponta a înmânat cardurile, tinerii, în frunte cu el, s-au încolonat și au pornit pe jos, pe traseul Piața Victoriei-Piața Constituției, vizitând apoi Parlamentul, unde se desfășoară acțiunea „Porți deschise”.