Ponta: Suntem o țară supermarket, cumpărăm ce produc alții



Președintele PSD, Victor Ponta, a cerut, luni, membrilor PSD să explice că impozitarea diferențiată înseamnă „împărțirea sarcinii crizei” și a criticat faptul că în ultimii ani România consumă ceea ce produc alții, Ponta spunând că „suntem o țară supermarket”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele PSD, Victor Ponta, a cerut luni, membrilor PSD care au participat la conferința județeană a organizației PSD Prahova, care a avut loc la Ploiești, să explice românilor că impozitarea diferențiată înseamnă „împărțirea în mod corect a sarcinii crizei”.
„Prin impozitarea diferențiată putem să împărțim mai corect sarcina crizei. Când a fost bine pentru români, a beneficiat fiecare. Când e rău, trebuie să plătească toată lumea. Nu e un discurs stângist, e un discurs realist”, a spus Ponta în fața celor peste 500 de delegați la conferința județeană a PSD Prahova.
Liderul PSD a mai afirmat că în ultimii șase ani România a devenit o „țară supermarket” care „doar cumpără ceea ce produc alții”.
În discursul său de la Ploiești, liderul social-democrat a mai spus că PSD are soluții pentru criză și să speră ca aceste soluții să fie prezentate de miile de delegați care vor participa la congresul din 16 octombrie.
„M-am săturat să-mi spună slugile lui Băsescu că Guvernul Boc e adevărat, e foarte prost, dar noi nu avem soluții”, a spus Ponta.