Liderul PSD, Victor Ponta, a făcut, vineri, un apel la președintele Traian Băsescu să îl demită pe premierul Emil Boc sau să ceară demisia acestuia, considerând că actualul Guvern nu are șanse „nici de 0,01 la sută” să scoată România din criză, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ponta a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că dacă șeful statului participă la toate ședințele PDL, ar putea să îl dea afară din partid pe Emil Boc.
„Un astfel de Guvern este unul care nu oferă șanse nici de 0,01 la sută de ieșire din criză. Facem apel la președintele Traian Băsescu, singurul care a numit acest Guvern, care l-a controlat până în acest moment, să-l demită pe Emil Boc sau să îi ceară demisia. Dacă tot participă la toate ședințele de partid, poate să îl și dea afară din PDL. Să încerce să găsească, alături de toate forțele politice, alături de societatea civilă, o soluție de ieșire din criză”, a spus Ponta.
Potrivit acestuia, orice Guvern, în acest moment, ar fi „mai puțin corupt” și va avea mai multă credibilitate decât Cabinetul Boc.