Ponta: Dotarea școlilor, starea infrastructurii acestora, în responsabilitatea autorităților locale



Dotarea școlilor, starea infrastructurii acestora și achiziția de microbuze pentru transportul elevilor sunt în responsabilitatea autorităților locale, iar „de profesori, manuale și de ce se învață „se ocupă” Ministerul Educației, a spus premierul Victor Ponta, miercuri, la Palatul Victoria.
„Partea de infrastructură este în responsabilitatea celor care administrează școala. Nu sunt toate resursele financiare necesare, dar vreau să fie foarte clar, cum arată școala, cum se fac reparații, cum se fac investiții, trebuie să fie clar delimitat și departajat, deciziile aparțin comunității locale și reprezentanților autorităților locale. Ministerul Educației se ocupă de profesori, de ce se învață, de manuale. De școală și de toată infrastructura trebuie din ce în ce mai mult să dăm responsabilitate, decizie și, sigur, resurse financiare, autorității locale. În acest sens, anul acesta, pentru prima dată și achiziția de microbuze se face tot pe sistemul autorităților locale”, le-a spus Ponta participanților la o videoconferință convocată pentru analizarea problemelor existente înainte de deschiderea anului școlar.
Totodată, premierul a cerut reducerea birocrației și eliminarea suprapunerilor decizionale dintre autoritățilole locale și structurile Ministerului Educației.