Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Târgu Mureș, că organizația mureșeană a luat în unanimitate decizia de a nu mai colabora cu PDL și că o astfel de decizie trebuie să fie valabilă peste tot în țară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ponta a afirmat că PDL este principalul adversar al social-democraților și chiar singurul.
„Am luat împreună o decizie la Târgu Mureș, dar care este valabilă la nivel național. Aici, în 2008, a fost singurul municipiu unde a existat alianță între PSD și PDL. Decizia luată azi ( vineri – n.r.) în unanimitate, care va fi valabilă la nivelul întregii țări, este aceea că niciodată, sau în 2012, la următoarele alegeri, în niciun fel de loc din această țară, inclusiv Târgu Mureș, PSD nu va mai face înțelegeri sau alianțe cu PDL. Aici și peste tot în țară, principalul adversar al PSD, singurul adversar față de care nu va exista niciun fel de compromis este PDL”, a spus Ponta.
Ponta a adăugat că PDL este „adversarul ireconciliabil” al PSD, apreciind că democrat-liberalii și-au pierdut dreptul și legitimitatea de a mai vorbi în numele cetățenilor români și al românilor în general.
Președintele PSD a apreciat că nimeni din PDL nu va mai avea niciun fel de legitimitate după situația pe care o traversează țara în prezent.
„Considerăm că niciun fel de reprezentant al PDL nu va mai avea niciun fel de legitimitate, mai ales după ce se întâmplă în această perioadă, să vorbească în numele cetățenilor din România, indiferent de etnia lor. Este o decizie căreia sunt convins că îi înțelegeți imporanța, sunt convins că peste tot în țară va fi înțeleasă la fel. Adversarul nostru ireconciliabil este PDL, pentru că și-a pierdut dreptul și legitimitatea de a mai vorbi în numele cetățenilor români și al românilor în general”, a spus Ponta, adăugând că își dorește ca PSD să câștige alegerile din 2012 fără să mai intre în „combinații” sau alianțe.
Totodată, Ponta a precizat că PSD va avea, în 2012, un candidat la Primăria Târgu Mureș – unde fotoliul de primar este deținut de Dorin Florea, PDL.
„Primarul de aici, indiferent cât de mult se va erija în reprezentantul românilor, în repezentantul oricui, va avea contracandidat din partea PSD”, a susținut Ponta.