Peste 130 de pompieri de la cinci inspectorate pentru situații de urgență din țară au ajuns la Suceava începând de miercuri seară, de astăzi începând efectiv munca în zecile de localități din județ în care apele au făcut ravagii.
Având în vedere volumul imens de muncă ce trebuie depus în aceste zile (pompierii au de decolmatat mii de gospodării, beciuri, subsoluri, curți, case, fântâni, poduri și podețe, de efectuat transporturi de apă și alimente la sinistrați, de asemenea trebuind să asigure efective și pentru nedorite noi acțiuni de evacuare și salvare a oamenilor și animalelor) conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a solicitat șefilor de la București forțe și mijloace de intervenție suplimentare, care să permită rezolvarea cât mai grabnică a numeroaselor problemelor apărute.
În total, în județ au fost detașați 138 de pompieri, veniți de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență București, Brașov, Dâmbovița, Prahova, precum și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Cel puțin la fel de important, alături de oameni au fost aduse și mijloacele de intervenție obligatorii în această situație, 14 autospeciale de intervenție, 29 motopompe, un autobuz, un microbuz și un autoturism de teren.
De asemenea, și un grup de scafandri de la Unitatea Specială de Intervenție în Situație de Urgență Ciolpani a ajuns în zona comunei Șerbăuți, pentru a căuta trupul tânărului de 26 de ani dispărut la începutul săptămânii, luat de viitură.
Structura locală a pompierilor are în teren nu mai puțin de 450 de oameni, la care se adaugă sute de jandarmi, și ei pe teren de câteva zile.