„Pomenește, Doamne, pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, și pe toți, și pe toate”

Ce este Liturghia?, ne întrebăm. Deși am putea răspunde mai lesne la ce nu este Sfânta și dumnezeiasca Liturghie…
Scurt și cuprinzător, Liturghia este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe, pe parcursul căreia darurile de pâine și vin sunt sfințite și devin în mod real, iar nu simbolic, Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.Accentul din scurta definiție trebuie să cadă pe cuvântul „real”. Nu este un simbol, o închipuire, o icoană a ceea ce a fost sau o simplă aducere aminte. Duhul Sfânt este invocat de către preot peste „noi”, adică peste comunitatea Bisericii și „peste aceste daruri (…), prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Este o prezență reală în Pâinea și Vinul Euharistic. Hristos Dumnezeu este acolo cu toată slava dumnezeirii – deși noi, de prea multe ori, ne plictisim și intrăm în rutina mersului la biserică.
Venim și participăm la dumnezeiasca Liturghie doar pentru că așa se cuvine unui creștin sau pentru că îi vedem pe alții făcând acest lucru? Cu siguranță, nu! Venim la marea întâlnire, la reala prezență a lui Dumnezeu și nu există lucru mai important în lumea acesta! Mai mult, participăm la Liturghie ca să fim împreună, unii cu alții. Este cel mai bun prilej al oamenilor de a se ruga împreună, iar împreună rugăciunea noastră este mai puternică, pentru că Hristos Domnul ne-a spus: „Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor!” (Matei XVIII, 20).
Pomenirile Liturghiei Euharistice – unirea întregii lumi: văzute și nevăzute
Participăm la Liturghie ca să ne rugăm, ca să ne liniștim sufletul, să împărțim cu Hristos necazul prin care trecem. De ce este așa? Pentru că la Liturghie ne simțim „un pic mai ascultați”. Rugăciunile și cererile credincioșilor aduse de către sfințitul slujitor, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, se unesc cu jertfa lui Hristos. Răspundem cu toții „Pe toți și pe toate”, cu credința că îi are în grija Sa Hristos, Cel care tocmai S-a făcut prezent în mod real pe Sfânta Masă.
La acest moment liturgic voiam să ajungem. În practica actuală, pomenind cu glas tare pe arhiereul locului, „pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului”, comunitatea răspunde „Pe toți și pe toate”. Logic, privind continuitatea textului liturgic, răspunsul credincioșilor nu pare adecvat. O posibilă rezolvare a provocării lipsei de continuitate a celor două fragmente poate fi legată de faptul că pomenirile de după epicleză sau rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt se fac în taină sau „cu voce scăzută”, preotul rostind tare doar pomenirea ierarhului.
Ca să lămurim problema ruperii legăturii logice dintre cele două texte, trebuie sa aducem în discuție pomenirile liturgice de după prefacerea darurilor – diptice – așa cum sunt numite în teologia liturgică. În general, prin diptice se înțelegeau în Biserica primelor patru secole acele liste care conțineau numele celor care aduceau ofrande la Biserică, ale clericilor superiori, ale martirilor și ale credincioșilor adormiți întru nădejdea învierii.
De la simple liste cu nume, s-a ajuns la pomenirile actuale prezente în textul Liturghierului. Cel mai clar sunt observate în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Imediat după prefacere, preotul se roagă: Încă aducem Ție această slujbă duhovnicească, pentru cei adormiți întru credință: strămoși, părinți, patriarhi, prooroci, apostoli (…) pentru tot sufletul cel drept (…) Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria (…) pentru Sfântul Ioan Botezătorul, pentru Sfinții măriții și întru tot lăudații Apostoli, pentru Sfântul a cărei pomenire o săvârșim și pentru toți sfinții, cu ale căror rugăciuni cercetează-ne pe noi, Dumnezeule.
Pomenește pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii (…) Încă Te rugăm: Pomenește, Doamne, pe toți episcopii ortodocși, toată preoțimea, cea întru Hristos diaconime și tot cinul preoțesc și monahicesc. Încă aducem ție această slujbă duhovnicească pentru toată lumea, pentru sfânta sobornicească și apostolească Biserică, pentru cei ce în curăție și în viață cinstită viețuiesc, pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos oaste. Dă-le lor pașnică ocârmuire ca și noi, întru liniștea lor, viață pașnică și netulburată să trăim, întru toată cucernicia și curăția. (…) Întâi pomenește, Doamne, pe (numele chiriarhului locului), pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului”. Strana cânta: „Pe toți și pe toate”.
„Pomenește, Doamne, pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, și pe toți, și pe toate”
Citind întreg textul pomenirilor care, de cele mai multe ori, este rostit în taină de către preot și pe care noi, credincioșii, nu îl auzim integral, observăm că răspunsul „Pe toți și pe toate” se potrivește oarecum contextului. Mai mult, face referire la rugăciunea Bisericii pentru întreaga lume: „toți și toate” – cei vii și cei adormiți, toate categoriile de sfinți, cler și popor, oaste și conducători, toți uniți în Jertfa dumnezeieștii Liturghii.
Și totuși, ceva încă lipsește. Participăm la întâlnirea reală cu Hristos, având în gând și pe cei dragi ai noștri. Sau mai puțin dragi, dar pentru care încercăm să ne rugăm. Până la urmă, este o faptă bună să ne rugăm unii pentru alții. Așa ne arată și un teolog și părinte duhovnicesc contemporan nouă. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugați, rugați-vă pentru toți și pentru fiecare!”. Acesta este unul dintre scopurile participării noastre la Sfânta Liturghie.
Scotocind în istoria dumnezeieștii Liturghii, observăm un aspect foarte interesant – textul de la „pe toți și pe toate” avea o formă mult mai dezvoltată și avea logică, chiar și fără textul pomenirilor. Cea mai veche variantă a Liturghiei bizantine într-o formă apropiată a celei de astăzi, cuprinsă în manuscrisul Codexului Sinai graecus 1040 (secolul al X-lea), conține formula completă: „Și diaconul, căutând înspre uși, pomenește pe cei vii, apoi zice cu glas tare: Și pentru cel ce a pus înainte aceste daruri, evlaviosul preot. Pentru mântuirea binecinstitorilor împărați, pentru mântuirea și ajutorul poporului ce stă aici, și pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, și pe toți, și pe toate”.
Formula întreagă a dispărut din formularele liturgice după căderea Imperiului Bizantin, însă a supraviețuit în forma: „pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, și pe toți, și pe toate”. Dedublarea rânduielii Liturghiei prin dezvoltarea răspunsurilor cântate de strană sau de către popor a făcut ca și această formulă să se modifice, ajungând până la noi doar cunoscutul „Pe toți și pe toate”.
Această afirmație a istoriei dumnezeieștii Liturghii ne descoperă faptul că răspunsul liturgic amintit nu se referă strict la pomenirile descrise mai sus, ci este expresia rugăciunii pentru cei dragi ai noștri. Ne rugăm la Liturghie pentru noi și împăcarea noastră, însă pasul următor este să uităm de sine, de problemele și de nevoile noastre imediate, îndreptându-ne cu rugăciunea spre durerile și suferințele semenului nostru. Este o imagine care mișcă inima omului spre Dumnezeu, mila dumnezeiască revărsându-se peste cel pentru care ne rugăm, dar și spre cel care se roagă.
Este o împlinire a dumnezeieștii Liturghii în viața noastră, realizându-se dorul Sfântului Vasile cel Mare pronunțat în textul său liturgic: „Iar pe noi pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh”.
Chiar dacă fragmentul complet și corect „Pomenește, Doamne, pe cei pe care îi avem în cugetele noastre, și pe toți și pe toate” a fost pierdut din textul liturgic în negura istoriei, noi, credincioșii, îl putem rosti în gând la momentul oportun din cadrul Liturghiei. O reintroducere oficială ar aduce un plus textului actual al dumnezeieștii Liturghii. Însă, până la acel moment, să avem conștiința că rostind „Pe toți și pe toate” ne gândim și ne rugăm pentru toți „cei pe care îi avem în cugetele noastre, și pe toți și pe toate”! (Sursa: Doxologia.ro)