Aburii alcoolului

Polițiștii au intervenit la aproape o sută de scandaluri în perioada Anului Nou



Polițiștii scoși în stradă de Anul Nou și imediat după acesta, pentru a asigura măsuri de ordine și siguranța publică pe străzi și la evenimentele în aer liber organizate în această perioadă, au intervenit la zeci de scandaluri izbucnite cu precădere pe fondul consumului de alcool.
Conform unui raport întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, polițiștii care au acționat în perioada 31 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 au intervenit pentru aplanarea a 89 de stări conflictuale, întocmind un total de 23 de dosare penale, din care 12 de natură judiciară, două de natură economică și nouă din alte categorii, cu precădere pe linie rutieră.
De precizat că, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, polițiștii de la Serviciul Rutier au organizat în cele trei zile un număr de 58 de filtre auto, scopul principal al controalelor fiind tragerea pe dreapta a șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice.
Totodată, în cadrul acțiunilor de control, oamenii legii au aplicat și 177 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.948 de lei.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Un sucevean ce a scăpat de pușcărie pentru ultraj față de 8 polițiști, condamnat cu executare după ce a condus fără permis

Un sucevean ce a scăpat de pușcărie pentru ultraj față de 8 polițiști, condamnat cu executare după ce a condus fără permis
Un sucevean ce a scăpat de pușcărie pentru ultraj față de 8 polițiști, condamnat cu executare după ce a condus fără permis