Polițiști de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și-au asumat rolul de formatori și îndrumători în cadrul unui proiect internațional, organizând întruniri cu părinți, profesori și copii, în cadrul cărora au căutat să identifice metode de dialog constructiv, dialog care să aibă punct final apropierea de tineri și îndepărtarea lor de mediile periculoase.
S-a întâmplat în cadrul unui proiect internațional desfășurat în perioada iunie 2009-iunie 2011 în șapte țări europene, în care Inspectoratul de Poliție Județean Suceava (IPJ) a participat în calitate de partener, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalitălocații.
În cadrul proiectului, inspectorul Ionuț Epureanu a activat ca formator din partea Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și a susținut 20 de activități de formare a tinerilor și părinților.
De asemenea, în cadrul proiectului, IPJ Suceava a identificat grupuri țintă, a aplicat chestionare și a susținut ședințe de formare.
Totodată, pentru realizarea obiectivelor proiectului european, IPJ Suceava a inițiat două subcampanii care au ca scop îmbunătățirea dialogului între părinți și tineri: „Împreună pentru siguranța copilului tău. Parteneriat Poliție – Școală – Familie” și „Tânăr, Nu Delincvent!”.
„Scopul proiectului a fost identificarea de metode care să faciliteze dialogul între părinți, elevi, profesori și ceilalți factori implicați în dezvoltarea tinerilor și activi în viața comunității pentru a optimiza relația dintre aceștia și societate. Totodată, s-a urmărit limitarea fenomenului violenței în mediul școlar generat de lipsa de comunicare și medierea conflictelor minore de natură să degenereze”, a declarat inspectorul Ionuț Epureanu.
În România, proiectul a fost accesat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, poliția fiind partener local de implementare.
În perioada 1-14 iunie 2011, la Suceava, la sediul IPJ Suceava s-a desfășurat etapa finală a proiectului, constând în evaluarea activităților și întocmirea rapoartelor de analiză. La această etapă finală au participat 20 de reprezentanți din cele șapte țări implicate în proiect.