Numeroase patrule formate din jandarmi și polițiști sunt prezente pe străzile Sucevei în aceste zile, cele două structuri ale MAI pregătind mai bine de 200 de efective pentru a asigura ordinea și liniștea publică în perioada Sânzienelor și a Zilelor Sucevei.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava informează că pentru măsurile de ordine publică de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și din zona adiacentă acesteia, demarate de miercuri după-amiază, precum și pentru procesiunea ce se va desfășura joi prin oraș sunt mobilizați 110 jandarmi.
De asemenea, pentru Zilele Sucevei, care se desfășoară joi și vineri, 68 de jandarmi vor fi prezenți în zonele unde au loc manifestările incluse în program.
Și la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava s-au luat măsuri speciale pentru asigurarea ordinii în aceste zile, peste 100 de polițiști, agenți de ordine publică dar și agenți rutieri, fiind mobilizați în municipiul reședință de județ. Suplimentarea de efective a fost posibilă după ce polițiști de la posturile comunale din jurul Sucevei au fost detașați în oraș.
„Recomandăm participanților la manifestări să respecte precizările organizatorilor și ale organelor de ordine, să acorde o atenție sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare și să evite conflictele cu persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor și polițiștilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Sfătuim persoanele care intenționează să ia parte la manifestările religioase să manifeste calm, înțelegere și să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul situat în incinta mănăstirii”, este mesajul căpitanului Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.