Cei trei polițiști de la Secția Rurală Gălănești care au fost anchetați timp de doi ani de DNA, în baza unor reclamații depuse de hoții pe care îi cercetau, polițiști care au fost declarați în cele din urmă nevinovați, după o luptă care a însemnat mult stres, dar și bani cheltuiți, în special pentru onorariul avocaților, au fost despăgubiți de Poliția Română, acum doi ani, cu 800 de lei. Atât a prevăzut grila pentru contractul colectiv de asistență juridică, în limita cuantumului prevăzut pentru urmărirea penală. Evident o sumă derizorie, care arată însă cam cât de mult apără și ajută legea un polițist.
Pentru ca bătaia de joc să fie până la capăt, recent, un raport al Curții de Conturi a dispus imputarea sumei de 200 de lei, din cei 800 de lei, pentru că suma ar fi fost prea mare.
Luna trecută, ofițerul Marius Ciotău și agenții Ilie Pîrghie și Constantin Chichiriță au returnat fiecare câte 200 de lei, conform chitanțelor înregistrate de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. Cei trei polițiști au considerat că nu are rost să refuze returnarea acestor bani, având în vedere suma derizorie, dar și bătaia de joc de la un capăt la altul privind aceste sume oferite de Ministerul Afacerilor Interne în baza unui contract cadru colectiv de asistență juridică care se dovedește a fi strict formal.
„Cei de la Curtea de Conturi au considerat că am primit prea mulți bani, iar noi ne-am conformat”
Comisarul Marius Ciotău, șeful Secției Rurale Gălănești, a arătat că cei aproape doi ani de anchetă au fost un adevărat coșmar, în care a făcut zeci de drumuri, adrese către diferite instituții, a copiat acte din dosar care arătau negru pe alb că nu are nici o legătură cu acuzațiile aduse, acte depuse apoi la procurorul de caz, pentru ca într-un final să i se comunice că dosarul a fost declinat de la DNA la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca în final să vină și singura soluție posibilă: clasarea tuturor acuzațiilor.
Ofițerul a subliniat că ancheta l-a „costat” în jur de 10.000 de euro, numai din ce poate demonstra cu facturi și documente.
„Cei de la Curtea de Conturi au considerat că am primit prea mulți bani, iar noi ne-am conformat, am achitat prejudiciul și slujim patria mai departe. Realitatea este că Poliția Română și legislația nu ajută cu nimic polițistul și familia acestuia. Orice reclamație împotriva unui polițist îl pune pe acesta la zid. Polițistul este pus la dispoziție, nu își mai poate desfășura munca și trebuie să se lupte singur pentru a se apăra. Dacă este declarat nevinovat, cum a fost în cazul nostru, ne întoarcem la muncă și ni se cere să ne facem treaba cât mai bine, fără a conta prin ce am trecut, sub aspect financiar, dar și al sănătății și stresului’, a spus Marius Ciotău.
Avocați plătiți de CNP pentru polițiștii anchetați în legătură cu atribuțiile de serviciu
Plecând de la această realitate personală, comisarul Marius Ciotău, în calitate de președinte al Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, încearcă să ajute cât mai mulți dintre colegii care sunt puși sub acuzare în legătură cu atribuțiile de serviciu. Sprijinul vine prin asigurarea de avocat ales, cu onorariul suportat de CNP. Nouă polițiști suceveni au beneficiat și beneficiază începând din februarie 2018 de asistență juridică prin CNP.
Printre alții, este vorba de patru polițiști de la Fălticeni care au fost anchetați și apoi declarați nevinovați din lipsă de probe, caz de care am mai relatat în cotidianul nostru. „Credem că și polițiștii merită să fie ajutați și sprijiniți în astfel de situații. Aici nu discutăm de vinovăția sau nevinovăția acestora, ci de faptul că un polițist pus la dispoziție este singur, nu este ajutat de nimeni pentru a trece de momentele grele și a se putea apăra”, a declarat ofițerul Marius Ciotău.
Polițiști care au de dus lupte grele și de durată în instanță
Cel mai recent caz de polițist sucevean cu asistență juridică asigurată de CNP este Dan Paul Andrei, de la Postul de Poliție Hănțești, care se luptă de ani buni prin instanță cu o familie de romi din Hancea – Verești. Polițistul a fost inițial victimă a unei infracțiuni de ultraj, autorii, mamă și fiu, scăpând foarte ușor, cu pedepse cu suspendare, deși inițial primiseră sentințe cu executare. Mai nou, același polițist este parte vătămate în procesul cu un alt membru al aceleiași familii, trimis în judecată pentru inducere în eroare a organelor judiciare. Pentru a avea o imagine completă asupra presiunii la care a fost supus tânărul polițist, mai trebuie spus că imediat după fapta de ultraj împotriva sa, acesta a fost reclamat de membrii aceleiași familii pentru luare de mită. A urmat o anchetă din care a rezultat că această sesizare nu are nici un fundament real.
Ofițerul Marius Ciotău a mai subliniat că, cu cât sunt mai mulți polițiști membri în CNP, cu atât organizația este mai puternică și îi poate sprijini pe colegii care sunt la greu.