Pericol public

Polițiști atacați cu furca și cu spray iritant-lacrimogen de un recidivist pe care îl căutau pentru furturi



Polițiștii de la Secția Rurală 8 Adâncata care încercau acum două zile să adune indicii despre comiterea unor fapte de furt de pe raza satului Fetești s-au trezit atacați chiar de principalul suspect de comiterea faptelor, un tânăr în vârstă de 28 de ani. Suspectul, Sebastian Pușcașu, în vârstă de 28 de ani, are la activ condamnări pentru fapte de furt, distrugere, tâlhărie și violare de domiciliu, iar acum câteva zile s-a mai ales cu un dosar penal după ce l-a tăiat cu un cuțit pe un tânăr în vârstă de 20 de ani.
A atacat un polițist singur, apoi încă cinci
Conform anchetei derulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, agresiunea asupra polițiștilor s-a consumat în două etape. Mai întâi luni, în jurul orei 12.00, un agent de la Secția de Poliție Rurală Adâncata, care se afla pe raza satului Fetești, unde efectua investigații cu privire la un furt, a fost înjurat și amenințat de Sebastian Pușcașu, care era „deranjat” că omul legii face o anchetă cu privire la persoana sa.
„Persoana vătămată, care are calitatea de agent de poliție și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost agresată fizic în mod repetat, prin pulverizarea unui spray lacrimogen în zona feței, după care a fost amenințată cu moartea, suspectul folosind și un cuțit în scop de intimidare”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Agentul de poliție și-a chemat în ajutor colegii, cinci lucrători ai Secției de Poliție Rurală Adâncata, în frunte cu șeful unității, sosind la fața locului pentru a-l reține pe individul recalcitrant.
Acesta s-a ascuns în șura unui localnic, iar când a văzut în fața sa cinci polițiști a pus mâna pe două coase, cu care i-a amenințat cu moartea pe oamenii legii. Individul pericol public a reușit să-i îndepărteze pentru moment prin amenințare pe polițiști și a fugit spre locuința sa.
A putut fi imobilizat doar în momentul în care risca să fie împușcat
Unul dintre polițiști a scos pistolul din dotare și a tras două focuri de armă în plan vertical, somându-l pe individ să se oprească, timp în care ceilalți colegi au reușit să-l imobilizeze.
Sebastian Pușcașu a fost încătușat și dus la poliție pentru audieri, iar luni seară pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. El a fost pus sub acuzare pentru șase infracțiuni de ultraj, iar ieri procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a decis ca acesta să fie înaintat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Ieri după-amiază Judecătoria Suceava a emis pe numele său mandat de arestare pentru 30 de zile.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției, a declarat că față de suspect cercetările vor fi extinse, existând indicii temeinice cu privire la comiterea mai multor infracțiuni de furt.
Cine este Sebastian Pușcașu?
Pe 18 octombrie, același Sebastian Pușcașu a mai fost implicat într-o faptă cu violență.
Conform anchetei poliției, Mihăilă L., un tânăr de 20 de ani, care se deplasa spre domiciliu, pe raza satului Fetești, a fost atacat de Pușcașu, care i-a pulverizat spray iritant-lacrimogen în ochi, iar apoi l-a tăiat cu un cuțit pe coapsa dreaptă și pe spate.
În 2011, Sebastian Pușcașu a fost trimis în judecată, alături de trei dintre frații săi, și condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru nouă infracțiuni de distrugere, violare de domiciliu, amenințare, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, tâlhărie, furt calificat și tentativă de furt calificat, fapte comise pe raza satului Fetești.
Mai trebuie precizat că tânărul tăiat cu un cuțit provine din una dintre familiile care au fost părți civile, ca victime, în dosarul în care au fost condamnați frații Pușcașu.



Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest
Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest