Polițistul care a ajuns în comă la spital după groaznicul accident rutier petrecut la începutul lunii septembrie, când, aflat în misiune, s-a răsturnat cu Loganul de serviciu în timp ce urmărea o mașină care, se bănuia, transporta țigări de contrabandă, a fost înaintat în grad înainte de termen. Decizia a fost luată pentru o serie de trei urmăririi în trafic în care subofițerul și-a îndeplinit misiunile în situații de risc.
Agentul principal Marius Scutaru, în vârstă de 28 de ani, din carul Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava, a fost înaintat la gradul de agent-șef adjunct.
În momentul de față subofițerul este în refacere după gravul accident din 3 septembrie a.c.. Era într-o zi de sâmbătă, tânărul agent fiind de serviciu pe una din autospecialele Dacia Logan cu radar ale poliției, împreună cu Niculai Costeniuc, în vârstă de 44 de ani, de la Poliția Locală Suceava.
În jurul prânzului, un apel la 112 anunța că un autoturism suspectat că transportă țigări de contrabandă se deplasează pe DN 2, în direcția Suceava – Fălticeni, iar cei doi, fiind cel mai aproape, au fost trimiși în urmărire. Conform anchetei ulterioare, la câteva zeci de metri de intrarea în Cumpărătura, șoferița unui autoturism de teren Chevrolet, care venea dinspre municipiul Suceava, a vrut să facă stânga spre Bosanci, fără a se asigura. Loganul poliției a acroșat partea din față a Chevrolet-ului, a derapat, a lovit un autoturism Dacia parcat regulamentar pe marginea drumului, după care s-a răsturnat în afara carosabilului.
Ulterior s-a stabilit că apelul respectiv la 112 a fost fals. Mașina dată în urmărire a fost trasă pe dreapta de un alt echipaj de poliție și s-a constatat că era încărcată doar cu produse alimentare, pentru care existau acte de proveniență.
Un polițist mort, altul rănit grav
Din păcate, pentru Niculai Costeniuc, care se afla pe scaunul din dreapta față, nu s-a mai putut face nimic, acesta decedând în Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean. Colegul său de la volan, Marius Scutaru, a fost diagnosticat cu fractură de coloană vertebrală, fiind transferat cu un elicopter la un spital din București. De la momentul accidentului starea polițistului s-a îmbunătățit, însă acesta nu este încă vindecat complet. Continuă să facă tratamente pentru vindecarea leziunii de la coloană și nu și-a recăpătat încă mobilitatea normală. Din ianuarie 2012 acesta se va întoarce însă la serviciu, fiind posibil ca o perioadă de timp să nu lucreze în sectorul operativ.
Înaintare în grad onorantă, dar cu satisfacție financiară modică
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava ne-a informat că această înaintare în grad înainte de termen nu a fost dispusă doar pentru ultima misiune, ci pentru un număr de trei acțiuni de urmărire a unor contrabandiști. Printre altele, agentul-șef adjunct Marius Scutaru este și cel care a participat, în mai 2011, la capturarea în trafic a șefului Postului de Poliție al comunei Bunești, Vasile Iftimie, prins la volanul unei mașini pline cu țigări de contrabandă.
Mai trebuie menționat că această onorantă înaintare în grad înainte de termen nu înseamnă mai nimic din punct de vedere financiar pentru Marius Scutaru, care va câștiga cel mult zece lei în plus la salariu.
Polițistul care a tras într-un individ care l-a tăiat cu cuțitul, propus și el pentru înaintare în grad
Un alt polițist a cărui înaintare în grad înainte de termen a fost deja pusă în discuție este agentul principal Ioan Petru, în vârstă de 25 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, cel care, la începutul lunii decembrie, a tras cu pistolul într-un individ care l-a atacat cu cuțitul în două rânduri, tăindu-l în zona cefei.
Incidentul s-a petrecut în comuna Moldova Sulița, stabilindu-se că subofițerul l-a somat legal pe atacator înainte de a trage și a acționat ferm, dând dovadă de curaj.