Un agent de la Sectorul Poliției de Frontieră Vicov va ajunge în fața Consiliului de Disciplină după ce în cursul zilei de ieri a fost descoperit sub influența băuturilor alcoolice, chiar de către colegii săi, la volanul unui autoturism de serviciu. În cadrul unei acțiuni care avea ca temă prevenirea accidentelor de circulație și încălcarea normelor rutiere de către personalul propriu, un echipaj de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră s-a deplasat ieri la Vicovu de Sus. În timpul unor verificări de rutină a fost oprit pe drumul național 2E și un Volkswagen Transporter, din dotarea SPF Vicov, autoturism condus de agentul Valerian G., de 31 de ani, din Gălănești. În urma testării cu etiltesterul, s-a constatat că polițistul de frontieră avea o îmbibație alcoolică de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Purtătorul de cuvânt de la Poliția de Frontieră Rădăuți, comisar Marin Mateiciuc, a precizat că agentul a fost sancționat contravențional de către polițiști cu suma de 351 lei, 9 puncte penalizare și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării și i s-a retras dreptul de a mai conduce autovehiculele instituției. În același timp s-a decis cercetarea prealabilă și trimiterea în fața Consiliului de Disciplină în regim de urgență, dar și mutarea la SPF Izvoarele Sucevei.





