Politicieni sacrificați



La președinții României nu te poți gândi decât ca la niște ființe ciudate, ușor handicapate. Dintre toți însă, parcă Emil Constantinecu se desprinde ca lider detașat. Îmi aduc aminte că, în campania electorală care avea să-l ungă președinte, Constantinescu a promis mulțimii alegătoare că a venit vremea să nu se mai sacrifice poporul, ci politicienii.
După ce campania electorală s-a dus pe pustii, nici cel mai fin observator n-a reușit să remarce vreun sacrificiu cât de mic la oamenii puterii. Senatori și miniștri, primari și prefecți au continuat să plesnească de sănătate, adăugând noi straturi de osânză la patrimoniul personal. Și-atunci, norodul a prins să se întrebe justificat: bre musiu dom’ președinte, și cu sacrificiile celor de la putere rămâne ca-n tren, bre?
Sau poate că într-adevăr politicienii se sacrifică, săracii. Să ne gândim de pildă la aceia care-și trimit plozii și gagicile la studii, prin străinătățuri. Păi, a face naveta pe ruta Gura Humorului-Oxford, via Costești, este istovitor, mai ales când nu prinzi loc la geam.
Sau atâtea afaceri care trebuie administrate să iasă banul ghebos, nu cer și el un sacrificiu imens? Sau atâtea chiolhanuri patriotice, la care e musai să participi, în calitate de ales democratic… Ia să presupunem că se servesc pe acolo homari de crescătorie, cu mujdei și fructe de mare…Nu-i așa că, oricând, îți poate rămâne în gât o tibie de homar sau o stea din coniacul franțuz din care ai dughit?
Toate astea înseamnă totuși sacrificii. Așa că, decât să se sacrifice ăi de ne conduc țara și județele, tot mai bine e să se sacrifice în continuare amărâtul ăsta de popor.



Recomandări