Sucevenii care lucrează peste hotare și sunt veniți în această perioadă acasă, în concedii, cu mașini înmatriculate în străinătate, au parte de o atenție sporită din partea Poliției Rutiere, agenții din trafic având misiunea de a verifica dacă aceștia respectă legislația rutieră. În timp ce unii dintre stranieri se consideră vânați în trafic, polițiștii rutieri vin cu statisticile din anii precedenți, care arată că lunile august au adus mai multe accidente, dar și sute de amenzi și teancuri de dosare penale.
Inspectorul Mihai Gabinat, șeful Biroului Drumuri Naționale din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, ne-a declarat că în luna august polițiștii au în program acțiuni de control tematice care privesc cu precădere verificarea mașinilor înmatriculate în străinătate, în număr mult mai mare pe străzi în această perioadă a anului. El a mai arătat că cele mai multe controale vizează zona Rădăuți – Vicov, cu toate comunele din jur, acolo unde este cea mai mare densitate de vehicule de acest gen.
Ce verifică polițiștii la mașinile stranierilor
În cadrul acestor controale polițiștii se axează pe verificarea valabilității asigurării obligatorii de daune a mașinilor ori a inspecției tehnice periodice. În anii trecuți o mare problemă era cu mașinile înmatriculate în Marea Britanie, proprietarii acestora venind în țară fără a-și achita asigurarea care în Regat se plătește lunar.
În acest an însă, a remarcat inspectorul Mihai Gabinat, numărul mașinilor din Marea Britanie ajunse în județ este mult mai redus.
„Până în momentul de față sucevenii întorși acasă în luna august nu au creat probleme deosebite. Ei nu au fost implicați în accidente grave și nu ne-am confruntat cu o creștere semnificativă a numărului de abateri constatate în trafic. De asemenea, cel puțin până acum, constatăm că mașinile ajunse în țară sunt mai puține decât în anii precedenți”, a precizat inspectorul Mihai Gabinat.
În afară de aceste verificări tematice, pe toate sectoarele de drum din județ se acționează cu cele 14 radare din dotarea Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, pentru depistarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă.
Mașinile înmatriculate în străinătate, introduse într-o bază de date națională
După ce trag pe dreapta o mașină înmatriculată în străinătate polițiștii rutieri verifică imediat dacă aceasta este trecută în baza de date ASM, o evidență privind autoturismele și mopedele înmatriculate în străinătate.
Inspectorul Gabinat a explicat că astfel se creează o evidență la nivel național privind vehiculele înmatriculate în alte state, pentru o identificare mai ușoară, în caz de accidente sau alte evenimente în trafic.