Poliția Română susține, în legătură cu jafurile armate petrecute în ultima perioadă, că au fost descoperite neglijențe din partea reprezentanților unităților unde s-au petrecut incidentele, care ar fi trebuit să ia măsuri minime de siguranță.
Potrivit unui comunicat al MAI, șeful Poliției Române, chestorul Petre Tobă, a avut sâmbătă dimineață o ședință cu șefii structurilor operative din Inspectoratul General al Poliției Române, iar la nivel local, prin sistem videoconferință, cu conducerea inspectoratelor județene de poliție, șefii structurilor de combatere a criminalității organizate, a poliției transporturi, șefii polițiilor municipale reședință de județ, precum și șefii serviciilor operative.
Șeful Poliției Române a cerut o evaluare la nivelul fiecărui inspectorat județean a locurilor și zonelor cu potențial de risc, în baza căreia să fie dispuse măsuri concrete pentru asigurarea ordinii publice, precum și identificarea și prinderea persoanelor care comit infracțiuni.
De asemenea, Tobă a solicitat declanșarea unor programe de prevenire a infracțiunilor, dar și prezența activă a polițiștilor în stradă.
Totodată, în urma analizării evenimentelor cu violență produse în ultima perioadă au fost identificate neglijențe din partea celor care trebuiau să ia măsuri minime de siguranță, respectiv neasigurarea corespunzătoare a accesului în unități și dotarea cu un sistem de pază și protecție ineficient.
Astfel, în perioada următoare conducerile inspectoratelor județene de poliție vor solicita reprezentanții unităților care dețin, manipulează și transportă valori să ia măsuri eficiente în scopul prevenirii jafurilor. În același timp, vor fi continuate controalele la unitățile bancare, centre comerciale, puncte de schimb valutar și amanet, benzinării, casierii, supermarketuri, magazine, depozite de mărfuri.
Pentru creșterea gradului de siguranță în bănci și unități care manipulează valori, s-a solicitat conducerii Direcției de Ordine Publică să finalizeze setul de măsuri de securitate în acest domeniu.
În noaptea de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri în România au avut loc cinci jafuri. Primul s-a petrecut la o farmacie din zona centrală a municipiului Timișoara, unde un bărbat care a pulverizat în incintă spray lacrimogen a reușit să fure banii din încasări.
Cel de-al doilea jaf a fost comis la Primăria din Bălțați, județul Iași, de doi bărbați care l-au imobilizat pe paznic și au distrus sistemul de închidere al casei de valori, furând din instituție 40.000 de lei.
Tot în noaptea de joi spre vineri, persoane mascate au jefuit, la interval de câteva ore, o sală de jocuri din Mangalia și o stație de carburanți din localitatea constănțeană Lazu, în ambele cazuri personalul fiind amenințat cu pistoale, însă în cazul jafului din Lazu arma fiind de jucărie.
Ultimul jaf a avut loc la Arad, unde doi bărbați cu fețele acoperite au intrat într-o unitate bancară și au amenințat-o pe casieră, fugind apoi cu o sumă de bani.