Pogea: Deficitul convenit cu FMI poate fi depășit dacă nu se aplică 10 zile de concediu fără plată



Ministrul interimar al Finanțelor Gheorghe Pogea a declarat la audierile din comisiile parlamentare reunite de buget că anularea celor zece zile de concediu fără plată în sectorul bugetar ar presupune cheltuieli suplimentare de 1,6 miliarde lei, care pun în pericol ținta de deficit, de 7,3% din PIB.
„După cum bine știți, Curtea Consituțională a amânat din nou discutarea legilor privind salarizarea, și astfel circa 1,6 miliarde cât reprezentau cheltuielile cu persoanlul aferente celor zece zile de concediu fără plată ar putea reprezenta o cheltuială suplimentară. Există preocuparea să ne încadrăm în deficitul de 7,3% din PIB”, a spus Pogea.
El a arătat că, deși execuția bugetară a fost în limitele acordului cu FMI după primele nouă luni, cu un deficit de 5,14% din PIB față de 5,4% din PIB pragul convenit cu Fondul, există riscul ca până la finele anului deficitul să iasă din țintă.
„Sperăm să încheiem și luna octombrie în această marjă pozitivă, pentru că există riscuri să nu ne încadrăm în 7,3% din PIB”, a spus Pogea.
El a arătat că România trebuie să continue acordurile cu instituțiile financiare internaționale, care au adus atât resurse mai ieftine cât și încredere pentru investitori, pentru că actualul context regional este incert.
Pogea a adăugat că printre condiționalitățile de respectat până la sfârșitul acestui an se mai numără și e3laborarea și aprobarea legii salarizării unice, legii pensiilor, legii responsabiliții fiscale și a bugetului pentru 2010.
O delegație a FMI se află la București, pentru a doua revizuire a acordului, și va începe miercuri discuțiile cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, iar joi se va întâlni cu premierul.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.