Partidul Național Liberal (PNL) a transmis miercuri un document de poziție în care îi cere Guvernului Grindeanu să elaboreze un studiu de impact privind liberalizarea pieței gazelor, să identifice consumatorii vulnerabili și să stabilească măsuri concrete de protejare a acestora, scrie Mediafax.„Atragem atenția că acest proces al liberalizării trebuie realizat într-o manieră care să promoveze interesul României și al cetățenilor săi. Acest proces nu a fost inițiat în detrimentul consumatorului, ci este conturat mai degrabă în jurul beneficiilor pe care aceștia le pot obține având acces la o gamă de servicii diversificate și de calitate, sustenabile și mult mai accesibile”, se arată în documentul citat.Astfel că PNL solicită Guvernului „pregătirea unui set de măsuri prin care să atenueze efectiv impactul asupra consumatorilor casnici, să prezinte public și de urgență impactul asupra populației generat de creșterea prețului la gaze începând cu data de 1 aprilie 2017, ca urmare a calendarului de liberalizare”, dar și „să arate că este cu adevărat preocupat de soarta celor 4 milioane de consumatori casnici și, prin urmare, să nu tolereze și să încurajeze înțelegeri ascunse ale căror efecte se vor răsfrânge asupra populației”.





