PNL a depus moțiunea de cenzură



PNL a depus moțiunea de cenzură, marți, la președintele Camerei Deputaților, documentul fiind adus la biroul Robertei Anastase de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu a fost însoțit de un grup de parlamentari PNL.
El a precizat că documentul este semnat de 124 de parlamentari, cu șapte în plus față de numărul total al parlamentarilor PNL și UDMR.
Fostul premier va depune textul moțiunii și la Senat.
Biroul Permanent Național al PSD a decis, luni, ca social-democrații să susțină o moțiune de cenzură care să ducă la îndepărtarea actualului Guvern.
Candidatul UDMR la Președinție, Kelemen Hunor, s-a declarat, luni seară, la Arad, convins că pentru prima dată după 20 de ani va cădea un guvern printr-o moțiune de cenzură.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii vor finaliza luni seară textul moțiunii de cenzură care va fi trimis grupurilor parlamentare pentru a fi semnat, acesta sperând să obțină sprijin de la UDMR, PSD, dar și de la PDL.
Potrivit Constituției, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii.
Președintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, că Uniunea a decis că este pregătită să elaboreze și să depună , împreună cu PNL, o moțiune de cenzură.
Pe de altă parte, potrivit unor surse, senatorii Miron Mitrea și Dan Voiculescu au exprimat, luni, în ședința grupurilor parlamentare ale PSD, rezerve față de decizia conducerii partidului de a vota o moțiune de cenzură.
Guvernul își va continua activitatea, fără a mai adopta ordonanțe și ordonanțe de urgență, până la instalarea unui nou Cabinet, în cazul în care Parlamentul va aproba o moțiune de cenzură la adresa Executivului, a declarat, marți, premierul Emil Boc.
Potrivit Constituției, Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură este votată de majoritatea deputaților și senatorilor. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.