Salariații Hidroelectrica au început să strângă semnături pentru declanșarea grevei, urmând ca de miercuri să picheteze, săptămânal, alături de alți energeticieni, sediile societății și Ministerului Economiei, cerând finalizarea negocierilor anuale referitoare la salarii și condiții de muncă.
Sindicaliștii solicită, de asemenea, internalizarea societăților de servicii energetice (SC Hidroserv) în cadrul SC Hidroelectrica SA, având drept consecință reducerea costurilor și îmbunătățirea calității activităților de întreținere și mentenanță, neincluderea SC Hidroelectrica SA și a SC Hidroserv prin divizare în cadrul Companiilor Energetice pe care Ministerul Economiei vrea să le înființeze, se arată într-un comunicat de luni al Federației „Univers”, la care sunt afiliați protestatarii.
Astfel, începând din 28 octombrie, în fiecare miercuri a săptămânii, între orele 12.00 și 14.00, angajații Hidroelectrica vor organiza pichete de protest la sediul companiei și la cel al Ministerului Economiei.
În acelasi timp, Federația „Univers” a declanșat procesul de strângere de semnături pentru organizarea grevei de avertisment și a grevei propriu-zise, se arată în același comunicat.
Federația „Univers” a anunțat, vineri, într-un comunicat, că suspendă protestele anunțate la nivelul companiei Transelectrica, în urma negocierilor cu administrația și a stabilirii unui calendar de soluționare urgentă, până la sfârșitul anului, a problemelor legate de condițiile de muncă și de continuare a negocierilor salariale la începutul anului 2010, „pentru a satisface pe deplin nevoile salariaților”.
Sindicaliști din energie și gaze au comunicat, pe 20 octombrie, că vor picheta, săptămânal, începând din 28 octombrie, sediile prefecturilor și pe cel al Ministerului Economiei, după ce cu o zi înainte anunțau acțiuni similare la sediul E.ON din Iași. Pichetele sunt anunțate pentru fiecare zi de miercuri, între orele 12.00 și 14.00.
Energeticienii afiliați la Federația „Univers” sunt nemulțumiți de intenția Ministerului Economiei de a constitui două companii energetice naționale care să includă Nuclearelectrica, Hidroelectrica și filialele sale.
Sindicaliștii din energie și gaze mai cer promovarea documentelor necesare pentru internalizarea serviciilor energetice în cadrul societăților Hidroelectrica, Transelectrica și Electrica SA.
Reorganizarea Filialei de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv” SA prin internalizarea SISE Muntenia Nord, SISE Transilvania Nord și SISE Transilvania Sud în societățile comerciale de distribuție pe care le deservesc, respectiv organizarea ca societăți comerciale ale SISE Muntenia Sud, SISE Oltenia, SISE Dobrogea la nivelul Electrica SA și finanțarea programului de restructurare a acestei filiale reprezintă alte revendicări ale sindicaliștilor.
De asemenea, membrii Federației „Univers” sunt nemulțumiți de lipsa de implicare a Ministerului Economiei în urmărirea asigurării calității serviciului public de transport și distribuție de către operatorii din sistem, fapt care aduce „prejudicii grave” salariaților și consumatorilor de energie electrică.
O altă cerere a sindicaliștilor este vânzarea către salariați, membri Consiliului de Administrație și pensionari proveniți din SC Electrica SA și filialele sale a pachetului de până la 10 la sută din acțiuni de la SC Electrica SA din societățile de distribuție și furnizare a energiei electrice, privatizate cu grupurile CEZ, ENEL, E.ON.
Sindicaliștii de la E.ON Iași vor picheta, de asemenea, sediul societății ieșene, nemulțumiți de măsurile de reorganizare și disponibilizare de personal, dar și de condițiile de muncă.
Aproximativ 400 de sindicaliști din energie au pichetat, trei zile consecutiv, la jumătatea lunii septembrie, sediile Ministerului Economiei și pe cele ale ANRE, Electrica, Enel și E.ON.
Guvernul intenționează să cumuleze principalele companii de producție a electricității cu cele de exploatare a cărbunelui în două societăți, numite Electra și Energetica.
Reprezentanții Ministerului Economiei au aprobat, vineri, în adunările generale ale acționarilor, fuziunea complexurilor energetice din Oltenia cu SNLO, Nuclearelectrica și Hidroelectrica, în vederea înființării uneia dintre cele două societăți energetice naționale.
Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei. Profitul net al Hidroelectrica a scăzut la nouă luni de aproape trei ori, la 84,17 milioane lei (20 milioane euro), față de 235,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut, din cauza secetei, a creșterii tarifelor pe piața concurențială și a închiderii unor unități pentru retehnologizare.
Livrările de electricitate din producția proprie a Hidroelectrica au totalizat 11.907 GWh, în timp ce vânzările de energie au fost de 13.869 GWh.
În primele nouă luni ale acestui an consumul de energie la nivel național a înregistrat o scădere de 10,1%, în timp ce producția s-a redus cu 12%.