Piața imobiliară din Europa de Est devine mai puțin atractivă pentru investitori, întrucât prețurile sunt în creștere, iar rentabilitatea plasamentelor în domeniu scade, potrivit analiștilor citați de Financial Times (FT).
„Europa s-a confruntat cu o reducere a rentabilității în domeniul imobiliar, ceea ce a alimentat un avans al valorii proprietăților”, a declarat Simon Moore, analist la Collins Stewart.
Analiștii consideră că, în condițiile reducerii semnificative a rentabilității, investitorii trebuie să se reorienteze spre alt gen de plasamente imobiliare.
„Multe lucruri deja s-au întâmplat pe piața Europei de Est, iar rentabilitatea a scăzut la 7% pe mai multe piețe. Investitorii care urmăresc o majorare a capitalului trebuie să se orienteze și mai mult spre statele din est sau spre anumite stadii de dezvoltare a unei proprietăți imobiliare”, a adăugat Moore.
De exemplu, cea mai mare rată de recuperare a investițiilor ar putea fi obținută din proprietățile aflate într-un stadiu de dezvoltare incipient, precum terenurile agricole.
Din cele aproximativ 50 de companii de profil din Europa listate la bursă, peste jumătate se concentrează asupra Europei de Est, a afirmat Moore, adăugând că mai multe fonduri axate pe această regiune s-au listat la bursă în ultimii doi ani.
Performanțele înregistrate de fondurile din estul Europei, inclusiv Rusia, Ucraina, Ungaria, Kazahstan, România, Letonia și Bulgaria au fost extrem de diferite, potrivit companiei de cercetare a pieței Dealogic.