Echipa națională de handbal masculin va fi condusă în următoarea perioadă de antrenorii Petru Ghervan și Sorin Toacsen, care ar putea sta pe banca tehnică și la meciul amical cu Ungaria, din 19 septembrie, de la Oradea, ce se va juca în memoria lui Marian Cozma.
„Nu s-au discutat detalii legate de banca tehnică a naționalei masculine în ședința Consiliului de Administrație de astăzi. Cei doi antrenori sunt interimari, iar până la data disputării meciului cu Ungaria este posibil să aibă loc o ședință a Comitetului Tehnic al federației, în care să se ia o altă decizie, dacă va fi nevoie. În acest moment, antrenorul principal Aihan Omer este suspendat din funcție, nu înlocuit, pentru că așteptăm decizia la apelul pe care l-a înaintat federației europene. Aceasta va veni cel mai probabil la începutul lunii octombrie. Dacă îi va fi favorabilă antrenorului, Aihan Omer va fi repus în funcție, dacă nu, vom decide în acel moment”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, secretarul general al FR Handbal, Mihai Marinescu.
Petru Ghervan a fost „secundul” lui Aihan Omer, iar Sorin Toacsen s-a ocupat de pregătirea portarilor.
Oficialul FR Handbal a mai spus că se întâmpină greutăți cu stabilirea Adunării Generale a forului, din cauza grevei la nivelul instanțelor judecătorești. „Noi avem nevoie de o decizie judecătoarească, pentru punerea în practică a noului statut al federației, aprobat deja. Am depus toate documentele, dar din cauza grevei, vom mai avea de așteptat peste o lună, până la rezolvarea problemei”, a afirmat Marinescu.
Federația Europeană de Handbal (EHF) a anunțat, la 6 august, că antrenorul naționalei masculine, Aihan Omer, și fostul vicepreședinte al FR Handbal, Petru Paleu, au fost suspendați cinci ani din toate competițiile internaționale, pentru tentativă de mituire a arbitrilor meciului retur din cadrul play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial, România – Muntenegru. Omer a făcut apel la decizia EHF.