Președintele Federației Sanitar a declarat, marți, că sindicaliștii din Sănătate sunt mulțumiți de ultima formă a proiectului legii unice, proiecția funcțiilor din sistem fiind una echitabilă, și a precizat că în urma discuțiilor au fost salvate tichetele de masă și toate sporurile specifice.
Liderul Federației Sanitas, Marius Petcu, a spus că, în urma negocierilor cu reprezentanții Guvernului, s-a obținut o creștere a coeficienților de ierarhizare din Sănătate, explicând că, spre exemplu, un medic primar, pentru care era prevăzut un coeficient de 4,90, va avea 5,25.
„Am reușit să salvăm și tichetele de masă, și toate sporurile specifice. Mai sunt probleme la sporul de stres și la cel de încordare psihică, la care Ministerul de Finanțe a dat o interpretare nefavorabilă. Prin acești coeficienți aprobați, colegii mei nu vor pierde la salariu, ba mai mult, vor avea anumite creșteri”, a explicat Petcu.
El a adăugat că, potrivit proiectului de salarizare, în domeniul Sănătății ar trebui să fie o creștere medie a salariilor cu 78%, față de 56% media pentru ceilalți bugetari.
Liderul Federației Sanitas a mai spus că deocamdată mai există nemulțumiri din partea sindicaliștilor din Educație și din Justiție, dar că acestea ar putea fi rezolvate în cursul discuțiilor programate marți la Guvern.
Discuțiile dintre Guvern și sindicate privind proiectul de lege al salarizării unitare în sectorul public vor continua pe parcursul întregii zile de marți, pentru stabilirea unei forme finale, dezbaterile fiind organizate la ore diferite, în funcție de domeniul de activitate.
Astfel, după discuțiile cu reprezentanții sindicatelor din Sănătate, vor urma întâlnirile cu cei din Educație, iar la ora 16.00, cu cei din sistemului de justiție.
Guvernul intenționează să aprobe, miercuri, forma finală a proiectului de lege și să promoveze documentul prin asumarea răspunderii.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, declara, vineri, că grila de salarizare pentru personalul din Sănătate, așa cum se regăsește după ultimele modificări, a ajuns la o formă echitabilă, fiind pentru prima dată când salariile vor ține cont de pregătirea profesională și de experiență.
Potrivit lui Bazac, în condițiile în care coeficienții pentru mai multe categorii sociale au fost reduși, Ministerul Sănătății a reușit să obțină echivalarea funcției de medic primar cu cea de conferențiar, cu coeficienți între 4,20 și 5,25, în funcție de vechimea în muncă. Negocierea a pornit de la coeficienți între 4,05 și 5,10.
De asemenea, medicul specialist, care reprezintă categoria cu ponderea cea mai mare în unitățile sanitare, va beneficia de coeficienți între 3,30 și 4,15. Inițial, s-a discutat despre coeficienți de salarizare între 3 și 3,75. Medicii rezidenți între anii I și VII vor beneficia de coeficienți între 2,45 și 3,20.
Suplimentar, cadrele medicale mai pot să beneficieze atât de sporuri corespunzătoare condițiilor în care își desfășoară activitatea, în limita unui procent de 30% din salariul de bază, cât și de venituri obținute în urma efectuării gărzilor.
Ministrul Sănătății a mai subliniat că noua grilă de salarizare pentru medici a fost gândită astfel încât coeficientul maxim al unei categorii profesionale să fie mai mic decât coeficientul minim al categoriei superioare. Astfel, nu vor mai exista situații în care medicul specialist să câștige mai mult decât cel care are primariatul.