Peste trei sferturi din populația României resimte efectele crizei economice, femeile mai afectate



Peste trei sferturi din populația României resimte efectele crizei economice, femeile reprezentând categoria socială cea mai vulnerabilă și afectată, cu un procent de 80 la sută, a declarat marți, în plenul Parlamentului European, eurodeputata PSD Rovana Plumb.
Rovana Plumb a declarat, în cadrul dezbaterii raportului lui Raül Romeva i Rueda privind aspectele de gen ale recesiunii economice și crizei financiare, că peste trei sferturi din populația României este afectată de criza economică.
„Aspectele de gen ale crizei economice, foaia de parcurs privind egalitatea de gen și carta drepturilor femeii sunt trei subiecte cu un numitor comun: statutul femeii în societate. Un studiu publicat recent indică faptul că peste trei sferturi din populația României resimte efectele crizei economice, femeile reprezentând categoria socială cea mai vulnerabilă și afectată, cu un procent de 80 la sută”, a arătat eurodeputatul român.
Ea a spus că pentru îmbunătățirea statutului femeii în societate sunt necesare politici și măsuri concrete, clare, așa cum au fost propuse în Carta drepturilor femeii.
„Cifrele sunt de partea noastră: un sfert din creșterea economică anuală europeană înregistrată din anul 1995 până în prezent se datorează investițiilor în femei și stimulării participării acestora pe piața muncii”, a susținut Rovana Plumb.
În opinia ei, politicile referitoare la echilibrarea vieții profesionale cu cea privată, egalitatea de șanse și de tratament între bărbați și femei, reducerea diferențelor salariale între femei și bărbați pe piața muncii, nu se pot bucura de o abordare corectă și principială decât în momentul în care statele membre vor asigura paritatea în ceea ce privește reprezentarea femeilor în structurile de decizie administrative, economice și financiare.
Și eurodeputata PSD Corina Crețu, membră a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din PE, a condamnat feminizarea sărăciei în Europa și indiferența guvernelor de dreapta față de creșterea cu 50 la sută a ponderii săracilor, în decurs de numai doi ani, cele mai grav afectate fiind femeile.
Ea a atras atenția, printr-o declarație în scris, asupra faptului că, în condițiile în care „120 de milioane de cetățeni europeni au ajuns să trăiască sub pragul sărăciei, recesiunea a accentuat o tendință constantă în ultimul deceniu, femeile fiind afectate de sărăcie în număr mult mai mare decât bărbații”.
Crețu a explicat că șomajul, munca în condiții precare, un nivel al pensiei inferior venitului minim necesar pentru subzistență, accesul dificil la servicii publice decente sunt câteva din cauzele principale ale unei stări de pauperitate al cărei specific demonstrează feminizarea sărăciei în Europa”.
Europarlamentarul român a avertizat că, la jumătatea Anului European pentru Combaterea Sărăciei și Excluderii Sociale, bilanțul este negativ, iar viitorul sumbru, deoarece la nivelul multor guverne naționale, cât și al instituțiilor europene lipsesc preocuparea și voința privind îmbunătățirea traiului celor săraci.