Peste 60 la sută dintre români consideră că se muncea mai bine în România înainte de 1989, iar peste jumătate cred că ziua de 1 Mai era sărbătorită mai frumos decât în prezent, potrivit unui studiu remis MEDIAFAX.
Studiul, realizat pentru Ziua Muncii, de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), arată că peste jumătate dintre români (54 la sută) obișnuiesc să sărbătorească 1 Mai, iar cei mai mulți dintre ei petrec această zi fie acasă (39 la sută), fie la iarbă verde (39 la sută), cu familia apropiată (54 la sută), în compania prietenilor (25 la sută) sau cu familia extinsă (17 la sută).
Pentru o treime dintre participanții la studiu (35 la sută),1 Mai semnifică Ziua Muncii, dar pentru 13 la sută această zi este doar „zi liberă”, zece la sută spun că este o zi obișnuită, normală. Pentru nouă procente această zi nu are nicio semnificație, iar pentru șapte la sută este o zi de odihnă și relaxare
Aproape jumătate dintre cei chestionați cred că 1 Mai nu și-a mai păstrat, în ultimii ani, semnificația de Zi a Muncii, iar peste jumătate cred că 1 Mai se sărbătorea mai frumos înainte de 1989 decât în prezent.
Unul din 10 români nu consideră potrivit ca Ziua Muncii să fie sărbătorită printr-o zi liberă și peste jumătate dintre aceștia cred că această zi ar trebui sărbătorită prin muncă.
Doi din zece români vor pleca undeva în perioada cuprinsă între 1 Mai și sărbătoarea de Paște, majoritatea optând pentru a merge în vizită la rude și prieteni (54 la sută), la munte (35 la sută) sau la țară (34 la sută).
Dintre cei chestionați, 41 la sută spun că vor ieși la iarbă verde de 1 Mai, 38 la sută vor pregăti cu această ocazie mici, iar 52 la sută vor face grătare.
Bugetul alocat pentru ziua de 1 Mai este unul relativ modest: unul din trei respondenți alocă până în 100 de lei, 27 la sută spun că au alocat cel mult 199 lei, iar 17 la sută declară că suma alocată este de maxim 299 lei. Doar cinci procente susțin că au alocat peste 600 de lei, iar 8 la sută dintre participanții la studiu nu au alocat un buget pentru 1 Mai
În ceea ce privește zilele pe care românii le au libere în perioada 1 Mai – Paști, 36 la sută dintre ei se bucură, în acest an, de trei sau patru zile libere , 33 la sută au între una și două zile libere, 7 la sută beneficiază de cinci sau șase zile, iar 5 la sută au peste șase zile libere.Totuși, 13 la sută dintre români nu au, în această perioadă, nicio zi liberă.
Mai mult de un sfert dintre cei chestionați care sunt angajați, liber profesioniști sau care au o afacere muncesc între 9 și 11 ore zilnic, iar 12 la sută muncesc chiar peste 11 ore. Majoritatea dintre ei însă – 55 la sută – lucrează între șase și opt ore, iar 7 la sută lucrează între trei și cinci ore.
Dintre cei care sunt angajați, liber profesioniști sau au o afacere, un procent de 68 spun că sunt nevoiți să lucreze și ore suplimentare. Pentru 13 la sută dintre cei care muncesc suplimentar, acest lucru se petrece la sfârșitul săptămânii. O treime sunt nevoiți des să lucreze ore suplimentare, 15 la sută foarte des, iar pentru 44 la sută acest lucru se petrece rar. Peste jumătatea dintre cei care muncesc suplimentar, fac acest lucru voluntar, pentru 15 la sută este o obligație contractuală, iar 28 la sută fac acest lucru doar când li se solicită în mod expres. Peste o treime dintre cei care muncesc suplimentar lucrează și acasă, peste jumătate dintre aceștia (56 la sută ) susținând că acest lucru li se întâmplă des și foarte des.
Aproape unul din șase respondenți (58 la sută) consideră că munca lor este mai degrabă solicitantă, iar 49 la sută dintre cei intervievați declară că, după o zi de muncă, se simt în mare măsură extenuați.
Peste jumătate dintre participanții la studiu (53 la sută) consideră că postul pe care îl ocupă implică o mare responsabilitate, iar alți 32 la sută susțin că, în munca lor, au o foarte mare responsabilitate.
Pentru 64 la sută dintre cei intervievați, locul de muncă actual este foarte important, iar 77 la sută dintre participanții la cercetare cred că, dacă nu ar mai avea actualul loc de muncă, le-ar fi greu și foarte greu să își găsească un serviciu nou.
Referindu-se la locul actual de muncă, cei mai mulți respondenți sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de relația cu colegii (94 la sută), de serviciu în general (93 la sută), de programul de muncă (86 la sută), de relațiile cu superiorii (85 la sută), de volumul de muncă (82 la sută), pe ultimul loc în această ierarhie situându-se salariul (65 la sută).
Locul de muncă provoacă stres pentru 46 la sută dintre cei chestionați, în timp ce 54 la sută dintre ei spun că locul de muncă le provoacă puțin stres sau deloc.
O treime dintre respondenți (31 la sută) sunt îngrijorați și foarte îngrijorați de perspectiva pierderii locului de muncă.
Potrivit inițiatorilor studiului, datele prezentate se referă la eșantionul de respondenți care sunt angajați, sunt liber profesioniști sau care au o afacere.
Dintre respondenții șomeri, casnici sau elevi și studenți care au reprezentat 23 de proocente din eșantion, doar 56 la sută sunt în căutarea unui loc de muncă.
O proporție de 87 la sută dintre cei aflați în căutarea unui loc de muncă susțin că ar accepta un job și dacă acesta ar necesita competențe inferioare pregătirii lor profesionale și același procent ar accepta și un loc de muncă ce ar presupune muncă peste program sau la domiciliu.
Totodată, peste jumătate – 53 la sută – dintre cei care își caută un job ar accepta un loc de muncă chiar dacă salariul ar fi mai mic decât așteptările lor.
Mai mult de 60 de procente, respectiv 64 la sută dintre respondenți, cred că se muncea mai bine în România, înainte de 1989
Studiul a fost efectuat în perioada 26 – 29 aprilie pe un eșantion de 1.689 de persoane, cu vârste de peste 18 ani, eșantionul fiind multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, cu o eroare maximă tolerată de ± 2,5 la sută.