Sănătate publică

Peste 930 de controale efectuate de inspectorii sanitari, în octombrie



Șeful Serviciului Control în Sănătatea Publică, din cadrul DSP, dr. Dinu Sădean
Șeful Serviciului Control în Sănătatea Publică, din cadrul DSP, dr. Dinu Sădean

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava au efectuat, în cursul lunii octombrie, 936 de controale, care s-au finalizat cu opt amenzi, în valoare de 6.300 de lei, trei avertismente și o suspendare de activitate la un magazin alimentar din mediul rural.
Șeful Serviciului Control în Sănătatea Publică, din cadrul DSP, dr. Dinu Sădean, a declarat, ieri, în conferință de presă, că cele mai multe controale, 359, au vizat alimentele, atât în magazine, cât și în unitățile de alimentație publică. Opt controale au fost pentru verificarea condițiilor de cazare la pensiuni, 172 s-au referit la mediul de viață, 13 – condițiile de muncă, 80 – produsele cosmetice vândute în magazine, 76 – produsele biocide, 15 – condițiile din unități de învățământ, 70 – cabinetele medicale, 66 – deșeurile periculoase, 74- utilizarea biocidelor în unitățile sanitare și trei controale au fost în farmacii.
Cele cinci amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de igienă în zone locuite, pentru o termogramă necorespunzătoare la o unitate de alimentație publică, pentru curățenie și dezinfecție necorespunzătoare și cinci pentru absența cursurilor de însușire a noțiunilor fundamentale de igienă.
DSP a verificat 15 autoservice-uri
În ceea ce privește controalele tematice, inspectorii sanitari au verificat 15 autoservice-uri, unde au urmărit respectarea condițiilor igienico-sanitare, existența examenelor medicale ale angajaților, echipamentele de protecție și condițiile de muncă (determinări de noxe); au efectuat 16 controale în unități de panificație, 261 la produse biocide și 111 controale la produse din tutun. Alte 35 de acțiuni au fost pentru verificarea alimentelor cu destinație nutrițională specială comercializate în supermarketuri și farmacii.
Dr. Sădean a spus că DSP a rezolvat, luna trecută, 17 sesizări și a realizat 36 de acțiuni de îndrumare și control. De asemenea, a mai efectuat o acțiune de control cu alte instituții, la Ipotești, care s-a referit la încălcarea normelor de protecție a mediului.
Șeful Serviciului Control în Sănătatea Publică a mai declarat că, în cursul acestei luni, DSP va efectua ”controale complexe” în unitățile sanitare cu paturi – spitale publice și private și în laboratoarele medicale. ”Urmărim respectarea normelor igienico-sanitare, gestionarea deșeurilor, igiena blocului alimentar, a spălătoriilor și examinările medicale ale personalului. În laboratoare ne interesează respectarea normelor de funcționare”, a spus dr. Sădean.



Recomandări