Peste 60% dintre românii din mediul urban cred că România va fi în criză încă 1-5 ani, cei mai mulți dintre aceștia anticipând continuarea situației actuale timp de 3-5 ani, potrivit unui sondaj realizat de compania de cercetare 360insights pentru MEDIAFAX.
Percepția românilor despre criza financiară s-a înrăutățit semnificativ comparativ cu anul trecut, în condițiile în care ponderea respondenților care se așteaptă la încheierea problemelor în maxim un an s-a redus de la 30% în intervalul mai-iunie 2009 la doar 9% în perioada aprilie-mai 2010.
Trei din zece români cred că România va ieși din criză într-o perioadă cuprinsă între 1 și 2 ani, iar 32% dintre respondenți au spus că problemele vor fi depășite doar în 3 – 5 ani. La mijlocul anului trecut, 55% dintre români plasau la 1 -5 ani intervalul în care criza se va manifesta.
Pentru tineri efectele crizei financiare trec insesizabile
Mai mult, întâmplările recente din mediul politic și economic au creat multă tensiune, astfel încât 22% dintre români consideră că România va ieși din criză în mai mult de șase ani, comparativ cu un procentaj de 9% înregistrat la mijlocul anului trecut.
„Există totuși un procentaj rezervat celor care consideră că România nu este afectată de criză, de 7%, care s-a menținut comparativ cu anul trecut. Această opinie este împărtășită semnificativ mai mult de către tineri, adică persoanele cu vârsta până la 24 de ani, pentru care efectele crizei financiare trec insesizabile”, se arată în studiul 360insights.
În termeni socio-demografici, persoanele din sudul și sud-estul țării estimează o perioadă de criză mai lungă, o doză mai mare de pesimist fiind caracteristică și pentru persoanele cu venituri mici.
Un alt criteriu care influențează atitudinea românilor față de criză este vârsta. Persoanele în vârstă consideră că perioada de criză se va întinde pe mulți ani de acum înainte.
Pe de altă parte, 360insights a expus o listă de cheltuieli respondenților, care au ales primele trei costuri lunare din punct de vedere al dificultăților întâmpinate la plată.
Astfel, cele mai împovărătoare cheltuieli țin de întreținerea casei și de cumpărarea alimentelor.
Peste 60% dintre persoanele intervievate au menționat, printre cele trei tipuri de cheltuieli, că plățile la utilități sunt dificil de achitat, în timp ce 51% dintre români au spus că produsele alimentare sunt una dintre cheltuielile greu de susținut.
Cheltuielile lunare de bază, mai greu de susținut de către persoanele vârstnice
În topul celor mai împovărătoare cheltuieli urmează costurile legate de serviciile media, inclusiv televiziune, telefon mobil și fix, internet (22%), întreținerea copiilor (20%), dar și ratele lunare pentru plata creditelor sau a altor tipuri de împrumuturi (19%).
„Cheltuielile lunare de bază, cum sunt cele cu mâncarea sau utilitățile, sunt mai greu de susținut de către persoanele vârstnice, cât și de către respondenții cu nivel scăzut al veniturilor sau educației. Personele de vârstă medie (30-45 ani) susțin că mare parte din venitul lor este direcționat întreținerii copiilor, pe când tinerii sub 24 ani consideră că cele mai mari cheltuieli sunt legate de timpul liber sau întreținerea personală”, arată studiul 360insights.
Pe de altă parte, peste jumătate dintre români au afirmat că vor trata cu mai multă atenție cheltuielile lunare cu plata apei, gazului, curentului electric sau a căldurii, cu scopul de a reduce valoarea facturilor.
„Vârstnicii și persoanele care nu au un loc de muncă sunt primii care optează pentru aceste reduceri ale cheltuielilor. În mod similar, și cei ce au anul acesta un venit mai mic decât în 2009 declară că vor fi mai chibzuiți. Precum era de așteptat, la polul opus se găsesc tinerii care nu pun mare preț pe aceste cheltuieli, de vreme ce, de regulă, acestea nu sunt susținute de către ei, ci de părinți”, se mai spune în studiul 360insights.
Sondajul a fost realizat în perioada aprilie – mai 2010 pe un eșantion de 800 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani.