Testare

Peste 400 de elevi au absentat de la evaluările naționale de la clasa a VI-a

Elevii de clasa a VI-a au început, de ieri, testele de evaluare națională pe care le susțin, în premieră, din acest an. Prima probă a fost cea de limbă și comunicare, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației Naționale.
Testarea verifică nivelul cunoștințelor de limba română și de la prima limbă străină studiată în școala. Reprezentanții ministerului de resort spun că „acesta este primul exercițiu de pregătire a elevilor și a profesorilor pentru abordarea transdisciplinară”.
La nivelul județului Suceava, 7.569 de elevi au fost evaluați la prima probă. Potrivit datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava, „din cei 7.976 de elevi din județ, 407 au absentat de la această testare”.
Nivelul de dificultate al cerințelor a fost unul mediu, elevii având 60 de minute la dispoziție pentru a rezolva subiectele.
Astăzi, elevii claselor a VI-a vor fi testați la matematică și științe.

Recomandări

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu