Verificări

Peste 300 de gatere din județul Suceava au fost controlate de Garda Financiară

Peste 300 de gatere din județul Suceava au fost verificate, de la începutul acestui an, de comisarii Gărzii Financiare. Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în cursul săptămânii trecute s-a desfășurat o acțiune amplă de control a gaterelor din zona Dornelor, împreună cu Poliția. Verificările au vizat respectarea de către aceste firme a normelor legale în domeniu privind exploatarea buștenilor, prelucrarea acestora și comercializarea produselor obținute.
Potrivit ANAF, în județul Suceava au fost verificate 305 firme care au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului, fiind aplicate 263 de amenzi, cu o valoare de aproape 580.000 de lei (5,8 miliarde de lei).
Potrivit ANAF, 40% dintre sancțiuni au fost aplicate la proprietarii gaterelor din bazinul Dornelor. În același timp, în urma controalelor comisarii financiari au întocmit nouă plângeri penale. Aceasta după ce în urma verificărilor s-a constatat că nouă firme care exploatează și prelucrează material lemnos au adus un prejudiciu bugetului de stat în valoare de peste 400.000 de lei (4 miliarde de lei vechi).

Recomandări

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat