Peste 2.300 de școli, multe din mediul rural, vor fi conectate la rețeaua de internet la începutul anului școlar 2010 – 2011, ministrul interimar al Educației, Emil Boc, și cel al Telecomunicațiilor, Gabriel Sandu, semnând în acest sens, vineri, un contract în valoare de 38 de milioane de euro.
Emil Boc și Gabriel Sandu au semnat, vineri, la sediul Ministerului Educației, un contract în valoare de 38 de milioane de euro în cadrul programului „Internet în școala ta”, finanțarea europeană fiind destinată școlilor românești, astfel încât 2.302 școli să beneficieze de serviciul de internet de mare viteză.
Beneficiari vor fi 543.000 de elevi și 47.000 de profesori.
Prin acest program se urmărește creșterea gradului de acces la internet în mediul rural de la 9,8% la 30%, a spus Emil Boc.
În urma acestui proiect vor fi conectate la internet aproximativ 60% din unitățile de învățământ românești.
„Programul va aduce internet și calculatoare în peste 2.300 de școli, contribuind eficient la aplicarea Legii educației, la asigurarea egalității de șanse pentru copiii de la sate și cei de la orașe. Programul ne permite să punem pe internet programele școlare și resursele educaționale, cele mai bune lecții, aceasta ducând la o competiție între profesori, dar și între școli”, a spus Boc.
Demnitarul a subliniat că programul va fi realizat în aproximativ șase luni, astfel că, la începutulo anului școlar 2010-2011, cele peste 2.300 de școli să fie conectate la internet.
Internetul va fi asigurat în zona rurală prin fibră optică, a spus ministrul interimar al Telecomunicațiilor, Gabriel Sandu.
Acesta a adăugat că acest program va duce la conectarea la internet a 330 de școli din regiunea centrală, nord-estică, nord-vestică și sud-estică, a 357 de școli din zona de sud, a 325 din sud-vest și a 300 din vest și județul Ilfov.