Peste 2,3 milioane de țigarete în valoare de aproape 500.000 de lei, confiscate de vameșii ieșeni



Peste 2,3 milioane de țigarete în valoare de aproape 500.000 de lei au fost confiscate de către vameșii ieșeni, în timpul unui control asupra unui autovehicul înmatriculat în Polonia, condus de un cetățean din Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al ANAF, în 24 aprilie, în jurul orei 19:30, în baza unui control al echipelor mobile aparținând Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a fost oprit în trafic, în dreptul localității Bălțați, între Iași și Târgu Frumos, un automarfar înmatriculat în Polonia. Șoferul, de naționalitate moldoveană, a declarat că nu transporta mărfuri.
„Cu ocazia controlului, în remorca automarfarului a fost identificat un spațiu al cărui volum este de 15 metri cubi, special amenajat, în interiorul căruia au fost descoperite 2.304.600 țigarete (mărcile Plugarul, Clasic Red și Clasic Blue) a căror valoare de piață, dacă ar fi fost comercializate, este de peste 484.000 lei”, se arată în documentul citat.
Potrivit aceleiași surse, țigările au fost reținute în vederea confiscării, iar șoferul automarfarului a fost reținut și predat organelor de cercetare penală pentru contrabandă.