Peste 130 de șoferi au rămas fără permise după ce au fost prinși conducând băuți, iar 85 dintre aceștia s-au ales cu dosare penale în urma unui control organizat de polițiști în noaptea de sâmbătă spre duminică, în București și zece județe.
Polițiștii rutieri din București și județele Neamț, Suceava, Iași, Brașov, Prahova, Argeș, Dolj, Hunedoara, Timiș și Arad au organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul campaniei preventive „Alcohol/Drugs”, o razie pentru a-i prinde pe șoferii care conduc băuți.
În patru ore de control, polițiștii au reținut 188 de permise de conducere, din care 133 pentru conducere sub influența alcoolului și 55 pentru alte abateri.
De asemenea, polițiștii au constatat 127 de infracțiuni, din care 85 pentru consum de alcool, și au retras 86 de certificate de înmatriculare.
La acțiunile pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului au participat aproximativ 900 de polițiști rutieri din București și cele zece județe.