Peste 11 milioane de țigări confiscate săptămâna trecută, dublu față de cea precedentă



Peste 11,2 milioane de țigări, respectiv aproape 562.000 de pachete, au fost confiscate, săptămâna trecută, cantitatea ridicată fiind dublă față de cea de săptămâna precedentă, informează Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Autoritățile au continuat, în perioada 21 – 27 iunie, acțiunile la nivel național pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale cu produse de tutun.
În cadrul acțiunilor comune desfășurate de Inspectoratul General al Poliției (IGPR), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Inspectoratul General al Jandarmeriei (IGJR), cu sprijinul informativ-operativ al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI), au fost identificate șase noi grupuri infracționale, precum și 13 locuri de depozitare a țigărilor de contrabandă, fiind totodată, confiscate 54 de mijloace de transport implicate în activități ilegale.
Echipajele MAI au aplicat peste 1.100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 1,9 milioane de lei. De asemenea, au fost înregistrate 44 de dosare penale, împotriva a 35 persoane fiind începută urmărirea penală.
În perioada amintită, au fost verificate aproape 1.800 de societăți comerciale, au fost realizate 1.120 de filtre rutiere și 23 percheziții.
La nivel național s-au desfășurat 178 acțiuni în zonele de frontieră, 694 în piețe și târguri, 586 pe rute de transport și 455 în alte zone.
La acțiuni au participat zilnic aproximativ 1.700 polițiști, 300 jandarmi, 250 polițiști de frontieră, peste 100 de lucrători din Garda Financiară și 100 lucrători din alte structuri.