Personalitățile ar trebui să moară de două ori

Am văzut cum moartea fotbalistului Nicolae Dobrin a fost transformată într-un circ mediatic și se pune întrebarea cum de familia a permis toată hărmălaia asta de la căpătâiul defunctului, cu interviuri și paparazzi. Nici Adrian Păunescu nu s-a putut abține, versurile plesnite de el semănând cu o cravată țipătoare la o ceremonie funerară. „Astfel, după o viață de artist/ Și după-atâtea faulturi mortale, / Un pic mai obosit, un pic mai trist/ Ne părăsește prințul din Trivale…” Ce zile am ajuns, să citez din Păunescu… Serios, dar care-or fi faulturile alea mortale, fiindcă nu știu dacă mai e viață fără griji ca a fotbaliștilor?
În aceste clipe, televiziunile își freacă mâinile, numărându-și ratingul aducător de profit și așteptând cu înfrigurare o altă vedetă care să binevoiască să dea colțul. Un singur regret au totuși televiziunile: că n-au aflat modalitatea de a-l intervieva și pe decedat, fiindcă ar fi dat bine pe sticlă o reporteriță mică la fustiță, care să întrebe: ”Stimate Nicolae Dobrin, cum vă simțiți acum, când, iată, nu mai sunteți decât în inima celor dragi?”
Televiziunile mai au un of dureros: că personalități precum fotbalistul Dobrin mor o singură dată. Dacă n-ar fi așa încăpățânate și ar muri de mai multe ori, și ratingul s-ar putea înmulți.
Ei, se vede că mai sunt încă multe, foarte multe de făcut în domeniul audiovizualului. Nu-i ușoară nici viața televiziunilor.