Cele șapte persoane reținute în dosarul de corupție în care au avut loc mai multe percheziții, inclusiv la CFR Călători și CFR Marfă, au primit, în noaptea de miercuri spre joi, mandate de arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, informează Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestianu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că instanța a dispus arestarea la domiciliu pe 30 de zile a celor șapte persoane pentru care procurorii anticorupție au cerut arestul preventiv, măsura fiind luată în noaptea de miercuri spre joi, după mai multe ore de audieri.Trestianu a spus că persoanele arestate preventiv sunt omul de afaceri Călin Mitică, fostul director din CFR Călători Teodor Gavriș, directorul CNCF CFR SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Galați, Laurențiu Seceleanu, directorul general al Transferoviar Grup, Kinga Mădărășan, directorul de infrastructură SC Transferoviar Grup SA, Ștefan Adriian, directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuț, și directorul general SC Remarul 16 Februarie SA, Dumitru Bărbăcuți.





