Persoanele care au venituri din activități independente vor răspunde în solidar cu firmele cu care lucrează pentru contribuțiile sociale și impozitele datorate dacă banii încasați vor fi asimilați câștigurilor salariale, potrivit unui proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal.
„În cazul reconsiderării unei activități ca activitate dependentă se aplică regulile de determinare a impozitului și a contribuțiilor sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, pentru veniturile din salarii realizate în afara funcției de bază. (…) Orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă în conformitate cu principiul prevalenței economicului asupra juridicului, dacă sunt îndeplinite
criteriile prevăzute la art. 7, alin. (1), pct. 2. În cazul reconsiderării unei activități ca activitate dependentă, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate și virate fiind datorate solidar de către plătitorul și beneficiarul de venit”, se arată în proiectul de ordonanță, care ar urma să intre în vigoare la 1 iulie.
Astfel, în cazul firme plătitoare aflată în insolvență sau care nu achită contribuțiile și al cărei patrimoniu nu acoperă sumele datorate, beneficiarul veniturilor din activități independente, în care sunt incluse și drepturile de proprietate intelectuală, reconsiderate ca venituri salariale, este pasibil de plata tuturor contribuțiilor, care pot ajunge la aproximativ 80% din veniturile încasate.
La un venit anual de 30.000 de lei, un beneficiar ar putea datora statului în jur de 25.000 de lei.
Proiectul de act normativ include o nouă prevedere, prin care Fiscul va avea posibilitatea să reconsidere o activitate ca fiind dependentă și veniturile asimilate salariilor în funcție de „orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activității”, definiție care oferă o marjă de manevră extrem de largă inspectorilor fiscali.
În Codul Fiscal sunt reluate și reformulate condițiile din normele metodologice în care o activitate este considerată independentă, dar sub forma criteriilor prin care o activitate va putea fi reconsiderată ca dependentă, iar veniturile vor fi asimilate salariilor.
„Orice activitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul din următoarele criterii: a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit și respectă condițiile de muncă impuse de acesta cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru; b) în prestarea activității beneficiarul de venit folosește baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă și altele asemenea; c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu; d) plătitorul de venituri suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate precum și alte cheltuieli de această natură; e) plătitorul de venituri suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit”, se precizează în proiectul de ordonanță.
Tot de la 1 iulie, cota de cheltuieli deductibile pentru venitul net obținut din drepturi de proprietate intelectuală va fi redusă la jumătate, de la 40% la 20% din venitul brut, aceeași diminuare, de la 50% la 25% din venitul brut, urmând să fie operată și pentru venituri din crearea unor lucrări de artă monumentală.