„Peripețiile unui sucevean în jurul pământului” (II)



„Peripețiile unui sucevean în jurul pământului” (II)
„Peripețiile unui sucevean în jurul pământului” (II)

S’au învățat cu nărav…”
„Noi, muntenii, ne ocupăm mai mult cu creșterea și ținerea vitelor ca să avem cu ce urni nevoile de pe un umăr pe altul. Dar’ am voi să dăm pe gura lumii purtarea cea rea ce o au domnii din cancelaria din Gura-Humorului, unde se subscriu cărțile (țidulile) de pe vite vândute și cumpărate. Domnii aceia s’au învățat cu nărav; care domn ese ca să iee cartea de la om ca să o subsemne cere să-i dee bani, că îndată i’a da-o iscălită gata. Omul nu se uită la aceea, î-i dă numai să scape degrabă, dar înzădar…D-lor țin șipul sub masă cu bulearca de rachiu, unde se pleacă de 3, 4 ori într’o oră și beau și apoi uită de noi, care i-am colăcit să ne facă degrabă…”.
„Patria”, Anul II, nr. 178, Cernăuți, Miercuri în 16 Septemvrie 1898.
„Peripețiile unui sucevean în jurul pământului” (II)
„Știind limba engleză și cunoscând bine gazetăria, marea asociație de presă «United Press» l-a angajat ca reporter. În această calitate de informator, suceveanul Ștefan Straton a umblat fără astâmpăr în toată China unde s’a aprofundat în studierea curentelor politice și a vieții religioase. În orașul Mukden el a fost răpit de «hungkuzi», un fel de bandiți chinezi, care l’au ținut ca ostatic timp de 14 zile. După ce a reușit să evadeze de aici a rătăcit timp de câteva luni printr’un pustiu, unde a îndurat calvarul setei și al foamei. Din China a trecut în Japonia, unde a admirat această țară timp de 9 luni. De aici a străbătut Oceanul Indian, oprindu-se în trecere în toate insulele mai însemnate din Australia”.
„Glasul Bucovinei”; Anul XVIII, nr. 4645, 17 Septembrie 1935.



Recomandări