Miercuri, 1 septembrie, se împlinește termenul de grație dat de președintele Traian Băsescu actualului guvern pentru „curățenia de toamnă”, respectiv pentru remaniere, iar în palatele Victoria și Cotroceni, în spatele ușilor ferecate, mai marii zilei decid ce capete cad.
Departe de ochii presei, într-o vilă la Snagov, ca un „părinte care dă sfaturi bune copiilor lui” și rămâne de văzut acum cât de înțelept va fi copilul, după cum se exprima liderul senatorilor PDL, Traian Igaș, șeful statului a stabilit, la sfârșitul lunii iunie, ca Guvernului să i se acorde o perioadă de grație de 60 de zile, până la 1 septembrie, pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate și a programului de restructurare să-și dovedească eficiența.
„S-a convenit să nu se discute până la 1 septembrie de remaniere. Sunt chestiuni mai importante decât remanierea. Președintele Băsescu ne-a spus să mergem încă o dată pe mâna lui, adică să ducem toți restructurarea până la capăt”, preciza atunci, după întâlnire, Valeriu Tabără.
Cel care a dat tonul discuțiilor privind remanierea Guvernului Boc a fost vicepreședintele partidului, Ioan Oltean, care anunța, la începutul lunii iunie, că până la finele lunii sau la începutul lunii iulie va avea loc o remaniere a Guvernului, fără a menționa la ce miniștri se referă. „Sunt unii miniștri care nu au confirmat”, spunea Ioan Oltean.
Ulterior, șeful statului a afirmat la TVR că, împreună cu parlamentarii PDL, va face o analiză a membrilor Executivului condus de Emil Boc în data de 1 septembrie.
„Pe 1 septembrie mă voi ține de cuvânt și va fi analiza pe care o facem grupuri parlamentare cu Guvernul, pentru că, până la urmă, un Guvern stă dacă este susținut de parlamentari”, a spus Băsescu.
Anunțul lui Traian Băsescu a generat o serie de declarații de luptă ale „lupilor tineri” din PDL, dar fără prea mare influență în partid. Este vorba, printre alții, despre Raluca Turcan și Sever Voinescu. Ei au cerut, de-a lungul timpului, o „remaniere la sânge” a miniștrilor, bazată pe o evaluare clară și decuplarea acțiunii politice a partidului de cea guvernamentală.
Turcan a declarat că trebuie făcută o remaniere guvernamentală deoarece este nevoie de „un suflu nou” al Guvernului condus de Emil Boc, în timp ce Voinescu a menționat că de trei luni susține că remanierea este imperios necesară, arătând că Executivul actual are un „deficit de încredere publică major” și că nu e momentul să fie lăudați oameni din Guvern, deși unii dintre ei și-au făcut datoria.
Mai mult, au fost voci, cum este cea a europarlamentarului Cristian Preda, care au cerut demisia premierului Emil Boc. Acesta declara că soluția pentru depășirea crizei este negocierea unei noi formule de guvernare, că premierul Emil Boc ar trebui să demisioneze și că Videanu, Blaga, Berceanu au autoritate, dar sunt lipsiți de credibilitate. „Un guvern atât de fragil care depinde de doi actori mărunți, cum sunt UDMR și UNPR, nu poate să reziste”, sublinia eurodeputatul PDL. Întrebat dacă ar demisiona în cazul în care ar fi în locul lui Emil Boc, Cristian Preda a declarat: „Sigur că da. Eram deja în căutarea unui job”.
Răspunsul repetat la nesfârșit de Emil Boc a fost: „Remanierea se face, nu se discută”, evitând să ofere alte detalii.
Printre numele vehiculate ca fiind posibile „victime” ale remanierii se numără Mihai Șeitan (ministrul Muncii), Sebastian Vlădescu (ministrul de Finanțe), Daniel Funeriu (ministrul Educației), Mihail Dumitru (ministrul Agriculturii), Gabriel Sandu (ministrul Comunicațiilor), dar și Adriean Videanu (ministrul Economiei) și Radu Berceanu (ministrul Transporturilor).
Potrivit propriilor declarații, în urma autoevaluărilor, niciunul dintre cei enumerați nu se simte vizat.
Subiectul remanierii nu a fost ratat nici de UNPR, președintele executiv, Gabriel Oprea, declarând că partidul pe care îl reprezintă „nu umblă după ciolan”, însă dacă i se vor solicita specialiști în cazul unei remanieri guvernamentale nu se va da la o parte. În acest context au existat voci conform cărora Marian Sârbu s-ar pregăti se preia portofoliul mult hulitului Șeitan.
Ceilalți parteneri de guvernare, liderii UDMR, au respins varianta în care vreunul dintre miniștrii Uniunii ar fi remaniați. „Noi am făcut analiza noastră și nu ne pregătim de remaniere în zona UDMR”, a spus președintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor.
Luni seară, premierul Emil Boc le-a spus membrilor BPN al PDL, că, după ce va prezenta grupurilor parlamentare ale partidului raportul de evaluare a miniștrilor, va asculta punctele de vedere și, după o consultare cu președintele, va veni cu propuneri legate de componența Cabinetului.
Marți dimineață, mai mulți lideri din conducerea PDL s-au reunit la Palatul Victoria, pentru a discuta cu primul-ministru Emil Boc înaintea noii sesiuni parlamentare și a analiza activitatea membrilor Guvernului, pe care premierul o va prezenta miercuri grupurilor parlamentare democrat-liberale. După această întâlnire, potrivit unor surse oficiale, liderii democrat-liberali s-au deplasat la Palatul Cotroceni, pentru a se consulta cu șeful statului. Ambele reuniuni s-au desfășurat în spatele ușilor închise și, deocamdată, nicio veste nu a trecut dincolo de porți.
Între timp, bursa zvonurilor fie consemna că nu va fi nici o remaniere sau va fi de mică anvergură, fie îi dădea ca victime sigure pe „independenții politic” Baconschi și Predoiu, fie anunța că va cădea chiar capul lui Adriean Videanu.
Rămâne de văzut dacă și de această dată „copilul”, PDL în cazul de față, ascultă de „părintele (de la Cotroceni) care dă sfaturi bune copiilor lui”.
Gabriel Pecheanu