Salvamontiștii avertizează că viscolul din ultimele zile a determinat formarea de cornișe pe crestele Munților Bucegi și, în condițiile în care vremea a început să se încălzească, există riscul ca zăpada să se disloce și să se producă avalanșe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit șefului Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, în ultima perioadă vântul puternic a viscolit zăpada la altitudini mari și s-au format cornișe pe crestele munților, iar în condițiile în care vremea începe să se încălzească aceste cornișe se pot rupe și pot provoca avalanșe. Fenomenul se poate produce pe toate văile din Bucegi.
Salvamontiștii le reamintesc turiștilor că toate traseele montane sunt închise și le atrag atenția asupra pericolului la care se expun dacă urcă pe munte în această perioadă.