Federațiile naționale de pensionari au depus, ieri, un amendament la proiectul Legii pensiilor, cerând ca punctul de pensie să reprezintă 45% din salariul mediu și au amenințat că dacă actul normativ va fi adoptat în forma promovată de Guverm, vor ieși în stradă până la 500.000 de pensionari.
Peste 200 de membri ai federațiilor de pensionari din România s-au întâlnit, ieri, la Senat pentru a discuta proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, principalele lor nemulțumiri vizând modul de calcul al punctului de pensie, dar și majorarea vârstei de pensionare.
Aceștia au criticat faptul că nici un reprezentat al Guvernului nu a venit la discuțiile organizate pe marginea proiectului de lege privind pensiile și au strigat în repetate rânduri „Jos Guvernul”, „Demisia”, dar și „Jos Băsescu”.
Pensionarii consideră că proiectul de lege este „prost croit” și susțin că vor ieși în stradă dacă va fi adoptat în forma promovată de Guvern, precum și că vor sesiza organismele internaționale asupra faptului că le sunt încălcate drepturile.
Președintele Federației Unirea, Dumitru Cojanu, a acuzat guvernanții că mint atunci când afirmă că bugetul de pensii este deficitar.
„Am constatat că în perioada 2001-2008 în care s-a aplicat Legea 19 bugetul de pensii a fost excedentar. Ei spun că din 2006 sunt pe deficient, dar acest lucru este fals. Pe 2006 bugetul de pensii a fost excedentar, având în plus 1,783 miliarde de lei. Ne mint pe față”, a declarat Cojanu.
El a criticat și declarațiile demnitarilor despre menținerea standardelor pensionarilor, precizând că în fapt aceștia vorbesc despre „menținerea sărăciei”.
În opinia pensionarilor, problema pensiilor ar putea fi rezolvată prin recuperarea datoriilor existente la bugetul de asigurări sociale. Cojanu a afirmat că datoriile angajatorilor la bugetul de asigurări sociale totalizează 22 de miliarde de euro și l-a acuzat pe premierul Emil Boc că nu vorbește niciodată despre acest lucru.
„Dacă acești bani intrau în bugetul de asigurări sociale, aveau bani și de pensii, și de salarii”, a mai spus președintele Federației Unirea.
Pensionarii consideră că efectele crizei sunt suportate efectiv de ei și susțin că modul de calcul al punctului de pensie așa cum a fost stabilit în proiectul de act normativ ar duce la sărăcirea galopantă a pensionarilor.
„Salariul mediu pe economie va crește după ieșirea din criză, iar inflația va fi redusă, ceea ce înseamnă că va trage în jos și pensiile”, a mai spus Dumitru Cojanu.
Vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor din România, Marin Iancu, a arătat că modificarea modului de calcul al punctului de pensie nu este singura măsură luată împotriva pensionarilor, precizând că și creșterea prețurilor, ca și introducerea coplății pentru serviciile medicale considerate din ce în ce mai slabe duc la o situație tot mai dificilă pentru pensionari.
Președintele Federației Naționale Omenia, Gheorghe Chioaru, a declarat că 80 la sută din pensionari au pensii sub 1.000 de lei, iar 70 la sută dintre aceștia au sub 550 de lei, venituri care nu le permit să-și cumpere medicamente sau să plătească facturile la încălzire, iar acest fapt duce la dublarea numărului de decese a pensionarilor în timpul iernii.
În cadrul dezbaterilor din Senat pensionarii au mai cerut să aibă un reprezentant în Parlamentul României.
Mihai Șeitan declara, săptămâna trecută, că deficitul la bugetul de pensii în primele două luni ale acestui an a fost de 1,5 miliarde de lei, însă a dat asigurări că plata pensiilor nu este pusă în pericol în acest an.
Ministrul Muncii a afirmat că nu există nici un scandal în privința plății pensiilor, întrucât „acestea se plătesc așa cum se plătesc și salariile”.
Totodată, ministrul Muncii declara, în 24 februarie, că dacă actualul sistem de pensii ar fi păstrat în România, anul viitor suma transferată de la bugetul de stat pentru plata pensiilor ar trebui să crească la două miliarde de euro, iar până în 2025, suma transferată în acest scop ar ajunge să reprezinte șase la sută din PIB.