Pensiile speciale ale personalului auxiliar din instanțe, diplomaților, parlamentarilor, personalului aeronautic și al Curții de Conturi vor fi recalculate până în septembrie și reduse după această dată, iar pensiile militare de stat vor fi recalculate până la finele anului, a anunțat premierul Boc.
Potrivit premierului, până la 1 septembrie vor fi recalculate 6.250 pensii speciale ale personalului auxiliar din instanțe, diplomaților, parlamentarilor, personalului aeronautic și al Curții de Conturi, iar până la sfârșitul acestui an vor fi recalculate 168.000 pensii militare de stat, urmând ca acestea să fie achitate într-un nou cuantum după â ianuarie 2011. Nu vor fi diminuate pensiile militare de stat mai mici de 3.000 lei.
Economiile prognozate de Guvern prin recalcularea pensiilor speciale ale personalului auxiliar din instanțe, diplomaților, parlamentarilor, personalului aeronautic și al Curții de Conturi se ridică la 86,8 milioane lei în 2010, 260,6 milioane lei în 2011, 267,9 milioane lei în 2012, 274,6 milioane lei în 2013 și 281 milioane lei în 2014.
Media pe cinci ani a acestor economii este estimată la 234,2 milioane lei.
Normele metodologice de recalculare a pensiilor speciale au fost aprobate, miercuri, de Guvern.
Actul normativ care include normele de recalculare a pensiilor speciale stabilește că, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din instanțe, diplomaților, parlamentarilor, personalului aeronautic și al Curții de Conturi, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000.
În cazul persoanelor cărora la data stabilirii pensiei de serviciu li s-a determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzător acestuia.
Pensiile de serviciu care au regimul unei pensii anticipate sau anticipate parțiale și pentru care, la data astabilirii acestora, li s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public, devin pensii pentru limită de vârstă și se recalculează în conformitate cu pervederile Legii 19/2000, prin eliminarea diminuării, după caz, precum și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.
În situația persoanelor cărora, la data stabilirii pensiei de serviciu, nu li s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public întrucât nu erau îndeplinite condițiile de vârstă și/sau de stagiu de cotizare prevăzute de Legea 19/2000, recalcularea se efectuează considerându-se a fi îndeplinite aceste condiții.
„În situația persoanelor pentru care, la data acordării pensiei de serviciu, nu s-a calculat punctajul mediu anual în sistemul public de pensii, întrucât nu erau îndeplinite condițiile de vârstă și/sau de stagiu de cotizare prevăzute de Legea 19/2000, recalcularea se efectuează considerându-se a fi îndeplinite aceste condiții. În aceste situații, punctajul mediu anual se determină în funcție de stagiul de cotizare calculat în raport de data nașterii. Stagiul realizat este stagiul de cotizare efectiv al beneficiarului pensiei stabilite în baza legii cu caracter special, iar unctajul se determină valorficând veniturile realizate în întreaga carieră profesională”, se arată în document.
Recalcularea pensiilor de serviciu, prin determinarea punctajului mediu anual în sistemul public, este efectuată pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.
În cazul în care la stabilirea pensiei de serviciu s-au avut în vedere perioade realizate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public, punctajul mediu anual se determină ținând cont tot de prevederile Legii 19/2000. La determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale.
Și la recalcularea pensiilor de invaliditate, stabilite doar în baza unor legi speciale, și pentru care nu s-a determinat punctaj mediu anual în sistemul public, stagiul potențial va fi calculat conform Legii 19/2000.
În cazul persoanelor care au realizat stagiu de cotizare mai mic decât jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, stagiul potențial se determină ca diferență între stagiul de cotizare și stagiul de cotizare necesar. Stagiul potențial rezultat nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data invalidității până la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Data invalidității este cea prevăzută în decizia medicală inițială de încadrare în grad de invaliditate.
Perioada în care o persoană a beneficiat de pensie de invaliditate, numai în baza legii cu caracter special, și căreia nu i s-a determinat punctajul mediu anual în sistemul public nu constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare.
„Conform prevederilor din Legea 19/2000, se asimilează stagiului de cotizare perioadele necontributive în care asiguratul a beneficiat de drepturi de asigurări sociale, respectiv perioadele în care a beneficiat de pensie de invaliditate, ori în situația pensiilor de invaliditate, pentru care nu s-a calculat în paralel și pensie din sistemul public, este evident faptul că nu se poate pune problema recunoașterii stagiului asimilat”, este arătat în document.
Pensiile de urmaș se recalculează, după caz, din pensia pentu limită de vârstă sau din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care, la data decesului, susținătorul era beneficiarul unei pensii de invaliditate de orice grad.
Drepturile de pensie de serviciu recalculate se acordă pe baza deciziei de recalculare emisă de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii.
Prevederile se aplică și în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensii de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a actului normativ. În cazul acestor persoane, casele teritoriale de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât și decizia de recalculare a acesteia.