Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, al cărui pelerinaj pe axa Suceava – Călinești – Putna s-a prelungit și de această dată până la Cernăuți, cu o falangă de pelerini care a făcut joncțiunea între festivalul sucevean și manifestările organizate în comunitatea românească cernăuțeană, a adus (sub semnul Luceafărului poeziei românești) în vechea capitală a Bucovinei istorice un profund mesaj de românitate. Grupul de pelerini, alcătuit din reprezentanți ai organizatorilor festivalului, cărora li s-au alăturat câțiva prieteni de suflet de-ai cernăuțenilor, români sau ucraineni deopotrivă, au participat (într-o zi geroasă care a glazurat peisajul cu un strat gros de chiciură) la un moment de închinare în fața statuii Luceafărului poeziei românești la care s-au depus coroane de flori (viceprimarul Angela Zarojanu, care a subliniat faptul că „nu poți să spui Cernăuți fără să te gândești la Eminescu”, a precizat că este pentru prima oară când depune în numele instituției o coroană la monumentul realizat de sculptorul Dumitru Gorșcovschi) urmat de vernisajul expoziției artistului fotograf Ștefan Petrescu, care a fost găzduită de Consulatul General al României din Cernăuți. Manifestarea de la sediul instituției consulare, al cărei amfitrion a fost consulul general Romeo Săndulescu, a fost apreciată ca fiind un dar făcut românilor cernăuțeni, un dar care să le aducă mai aproape imaginea țării cu care se identifică. Cele 60 de fotografii color grupate sub genericul „România văzută de sus”, realizate dintr-o perspectivă inedită („a vol d’oiseau” – din zborul păsării), sunt „pecețile sentimentale” ale unui artist care s-a aflat întreaga viață sub mirajul imaginii. Vernisajul (în cadrul căruia Ștefan Petrescu a fost onorat de către consulul general Romeo Săndulescu cu o diplomă de excelență) a constituit totodată prilej și pentru oferirea altor daruri de suflet românilor cernăuțeni. Este vorba de 200 de postere cu chipul lui Mihai Eminescu realizate pentru această ediție a festivalului de către Direcția pentru Cultură Suceava (cărora li se vor mai adăuga încă 150, după cum a precizat Aurel Buzincu, directorul instituției, care vor fi distribuite în școlile din regiunea Cernăuți) precum și de câteva zeci de volume, diverse titluri tipărite de Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina aduse de la Rădăuți de președintele Mircea Irimescu, dar și de 100 de broșuri tipărite de Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților („Mihai Eminescu – Cuvinte de suflet” și „Fragmente din publicistica lui Mihai Eminescu”, texte alese de IPS Pimen Suceveanul) pe care le-a distribuit directorul Complexului Muzeal Bucovina Suceava, Constantin-Emil Ursu. O manifestare pe care cernăuțenii au completat-o cu o expoziție de documente cu genericul „Eminescu în arhivele cernăuțene” (realizată cu sprijinul Arhivei Regionale de Stat, în care am putut vedea, în original, catalogul cu notele lui Mihai Eminescu din clasa I de la Gimnaziul Superior și lista elevilor din clasa a III-a de la Școala Primară din Cernăuți în care figura și numele poetului) și cu lansarea plachetei de versuri a tânărului student Anatol Viere, „Cercul Timpului” („o poezie care se învârte” cum a spus poetul Arcadie Opaiț, președintele Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” pentru că se citește în cerc în sensul acelor de ceasornic), totul încheindu-se cu un micro recital poetico-muzical susținut de interpreta suceveană Laura Haidău, care i-a provocat pe toți la o horă ce s-a învârtit chiar acolo, în sediul, consulatului.





