Camera Deputaților a adoptat, ieri, ordonanța de urgență 198/2008 de modificare a Codului penal, cu amendamente, unul dintre acestea vizând înăsprirea pedepsei pentru infracțiunea de ultraj asupra polițiștilor.
Astfel, lovirea sau orice acte de violență asupra polițiștilor se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, eliminându-se alternativa privind pedeapsa cu amendă.
Deputatul Lucian Bode a precizat, în plen, după vot, că această prevedere va duce la descurajarea acestor infracțiuni, iar procurorii nu vor mai avea motiv să propună pedeapsa de amendă.
Ordonanța prevede majorarea cu jumătate a pedepselor pentru infracțiunile care sunt săvârșite asupra judecătorilor, procurorilor, organelor de cercetare penală, executor judecătoresc, jandarmi, polițiști, militari. Întrebuințarea de cuvinte insultătoare, gesturi obscene, amenințare la adresa judecătorilor, procurorilor, polițist, jandarmilor aflați în exercitarea funcțiunii se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an.
Camera Deputaților este forul decizional.