Asociația ROST și Bucovina Profundă organizează la Suceava, în intervalul 18 – 23 iunie a.c., simpozionul cu genericul „Pe drumul Învierii”.
Vineri, 18 iunie a.c., la ora 17:00, la Muzeul de Istorie, va avea loc vernisajul Expoziției de fotografii și documente privind mărturisirea lui Hristos în temnițele comuniste.
Prezintă scriitorul Marcel Petrișor (17 ani de temniță), Paul Ghițiu – senior editor Asociația ROST, Iulian Capsali – jurnalist Asociația ROST, Florin Pintescu – istoric, preotul Mircea Bejenar și monahul Moise de la Oașa.
Sâmbătă, 19 iunie a.c., la ora 13:00, în aceeași locație este programată conferința „Verbul și Biserica întemnițate”. Vor vorbi scriitorul Marcel Petrișor, poetul Dumitru Oniga (fost deținut politic), monahul Moise de la Oașa.
Duminică, 20 iunie a.c., la ora 17:00, la Biserica Domnițelor, se va desfășura o „Seară duhovnicească”, la care se va citi Acatistul Sfinților Români din închisori și vor avea loc convorbiri duhovnicești cu Marcel Petrișor și Monahul Moise de la Oașa.
Marți, 22 iunie a.c., la ora 17:00, Muzeul de Istorie va găzdui conferința
„Temnița – chivot al credinței și al neamului”, susținută de părintele Oprea Crăciun, supraviețuitor al temnițelor comuniste, și Dumitru Oniga, poet supraviețuitor.